Draga sky-ule, zbor-ule…
intr-un anume fel, toti suntem.. si nu , straini…
si mama cu tata au fost, pana cand, au facut o droaie de copii. mai ales pe mine, cea care le-am legat capetele vesniciilor de-a pururea in sufletu-mi: de vesnic copilul lor.
cat despre degradarea sufletului.. nu putem fi mereu copii dar, putem creste, macar, la umbra sufletului nostru de copil..
putem ramane si copiii parintilor nostri si, parintii copiilor nostri , deopotriva, atata timp cat, nu confundam valorile esentiale cu …”altele”.
mai ales iubirea, libertatea…
da,este adevarat ! “cea mai frumoasa noapte este inlauntrul femeii”.
si eu as continua si as spune ca, si : cea mai frumoasa zi este lumina ce tasneste din rasaritul barbatului care, doar ea, poate stinge intunericul inlauntrului transformand din catva picuri de zori, noaptea, in mii de sori…, dar numai, si numai, cand te invaluie iubirea-pura, nevinovata, si aceasta simbioza desavarsita de zi-noapte; intuneric-lumina, contopita numai intre barbat si femeie, pariu insasi cu propria-ti viata, nu provoaca suferinta, altora…
caci,ce-i iubirea? iubirea-i precum firul de iarba, si firav si puternic, in acelasi timp..
pot trece care cu boi incarcate cu lemne peste imas si-n urma, vezi iarba ce se-ndoaie si apoi, tresare, semeata si, nu se frange..
dar, odata rupt firul de mana cuiva, nu va mai cata, cutezator, catre cer, chiar daca radacinile-i raman, acolo, adanci si-ntinse… precum lianele strafundurilor..
asta insa, nu trebuie sa te-ndemne sa-ti degradezi sufletul, facand la randul tau rau , asa cum ti s-a facut ,tie..
si astazi, mai mult ca alta data, asistam la un camp de lupta al orgoliilor unde, cel mai mult au de suferit copii celor care inteleg gresit iubirea, libertatea…
si pt ca am auzit ca se lucreaza la : a se sanctiona “plagiatura virtuala”, vreau sa spun celor care deja au facut-o si intentioneaza inca, si cu modestele mele comentarii, ca nu pot decat sa ma bucur. cu atat mai mult cu cat am observat ca “cele” care o fac, dau dovada pe paginile lor de …atatea si atatea talente… intotdeauna am avut slabiciune pt “talente” si, stii cum se spune : ce-i al tau/al meu…nu-L ia ….nimeni .
pot(i) cutreiera prin emotii frunzarind cuvinte, fara sa-nsirui nesfarsite pagini artificiale, si dupa ce ti s-a injumatatit firul de iarba si numaratoarea stelelor s-a oprit la nr impar, ramanand ..cu radacinile si mana intinsa ca a Regelui Lear, continuand sa iubesti intalnirea neratata dintre tine si clipa ce ti-e data…si cu sufletul, nedegradat ,intelegand,iertand…
sa te mai bucuri, inca, de-o constrangere de …atata primavara !
pt ca, asa cum spunea cutremurator , aseara, A.P : “…nu suntem pregatiti de viata si….nici de moarte ,nu suntem…”
asa este ! cati dintre noi pot afirma ca au incheiat toate socotelile si pot pleca, fara sa regrete…?
pana la urma, suntem cu totii vesnicii calatori(zburatori) prin emotiile vietii, legate la un picior de zagazurile circumstantelor, facand naveta intre planeta pamant si.. planeta iubirii…
important este sa nu ne trezim la sfarsit, ca nu am locuit indeplin, nici pe una si, ne-am risipit /degradat sufletul, pe drum…provocand doar suferinta, altora…
de aceea iti (va ) zic (tie, Pelerinului si tuturor prietenilor vostri straini si mai putin,straini…) cat mai avem ,inca, timp :
VENITI !
PRIVIGHETOAREA CANTA
SI LILIACUL E INFLORIT !
AICI, PE AL NOSTRU PAMANT…asa cum si cat este … si,
HRISTOS A INVIAT !
Atât de frumos… atât de frumos încât mă simt vinovată că nu scriu într-una, într-una. Există oameni cu un asemenea suflet și noi ne permitem să fim triști…
De: Gabriela Savitsky pe mai 6, 2009
la 5:45 pm
draga, draga…
daca tristetea are radacina in inima si nu e spectacol regizat, iscusit de minti diabolice pt a-i manipula in scopuri precise pe dependentii de sarit in ajutor fata de “suferinde”, urmarind la randul lor scopuri.. atunci, e binevenita , intr-o lume “de p(a)iata …
bine-ar fi , sa fie.. totusi, tainica…
sa ramana pana si floarea tristetii si glastra ei, necunoscute precum, strada pe care mai rataceste inca, Rahmaninov si…cine-o va gasi …si smulge …rasplatit sa fie ! (sac !)
imi plac mai mult cei ce in loc sa (se) planga toata ziua de amar…rad in hohote.. muscand din viata …
sorbind din clipa ce s-ar putea sa nu mai rasara, vreodata…
poate de aceea imi esti tu, draga…
De: brindusa pe mai 9, 2009
la 5:47 pm
Uneori nu iti raspund brandusa fiindca sunt prea sarac in cuvinte ca nu ma pot ridica la nivelul asteptarilor tale , insa ma simt nevoit sa-ti raspund asa cum pot fiindca vreau sa-ti spun multumesc.
Iti multumesc bradusa pentru ca te-ai obosit sa-i raspunzi unu venetic nevrednic de asemenea cuvinte. Acum vad mai bine. Am iesit un pic din tenebre si parca se intrezareste o raza de soare.
“Mă invelesc de frig intr-o speranta
cum se-nveleste soba nou zidita
în reliefuri de faianta
cu focul pururi logodita.
Nu pune mana peste mine daca-i vara
căci n-ai să intelegi nimic
stimata doamna-domnisoara
din frig.
Ci vino când nu merge nimeni
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.”
De: Sky pe iunie 4, 2009
la 1:01 pm
Logodna intrerupta de vara, dintre : foc si faianta sobei din cas’cea mare .
habar n-ai tu de cate ori am imbratisat raceala teracotei, pe vremuri de arsita .
mai ales, cand primeam cate o bataita de la mama, soba-mi devenea singura prietena-aliat soptindu-i vorbe ce nu le mai spuneam .. nimanui…, amestecandu-mi lacrimile cu praful de pe ea. praf al vietii…
in gura sobei aceleia, imi ascundeam vrabiutele(turturelele) ce le prindeam cu ajutorul unui cos de nuele, sub care aruncam vre-o zece graunte.. sprijinindu-l de un bat la al carui capat legam o sfoara de care trageam, ascunsa dupa usa grajdiului cand ele, increzatoarele-n “vorba mea”, precum melcul lui I.Barbu in descantecul primaverii, intrau sub cos ca mieii …in tarc ..si, atunci …hat !
cadea cosarca peste libertate lor , precum tenebrele peste…zbor…sky..
le prindeam, le puneam in sita, le bagam sub plapuma si…le iubeam…iubeam…iubeam, pana cand, le sufocam de… atata dragoste.
apoi, cu toate onorurile al unui veritabil fast : o cruce din doi coceni si un prohod sughitat si inecat de lacrimi , le inmormantam in omatul din fundul gradinii, pe care-l gaseam a doua zi scociorat de ghiarele flamande ale cainilor vagabonzi si, “intuind” ce se intamplase, se umplea iar curtea de bocetul meu care, se ogoia doar langa…”adunatoarea de vise”.
..soba copilariei , pt ca, tot in ea, pe vremuri varatece, mi-am ascuns si…primele inganari de vise ce au ars odata cu vizita, vestitoarea iernii : MIREASA TOAMNEI. neinduratoarea bruma ce parjolea tot-peste-ce-se-aseza…
vise-doruri… ce s-au dus, tragand speranta dupa ele, de parca-ar fi in ultimul timp cocorii, ce-mi trag dupa ei, verile…
uneori, dureros de usoare…nelasand (-mi) nici macar…amintiri..
“…astazi chiar de m-as intoarce
a-ntelege n-o mai pot…
unde esti ,copilarie,
cu padurea ta cu tot ?”
copilaria..nu, dar soba, mai este si acum si, abia astept vacanta judecatoreasca sa ma lipesc din nou de ea.
sa-mi racoresc jarul dorului mocnit, ce-i mai greu de dus decat , ce-l ce, arzand odata cu tine…te elibereaza .
dar…dar..ce-ar fi omul fara visele-lacrimi ale copilariei ?
mai ales , fara doruri, chiar daca afla de mic despre zadarnicia vietii-tenebre …
vara, fara cocori ?,
iarna, fara cosuri de fum ?, fara vrabiute ce sageteaza linistea albastra…
orbul, fara …lumina-mi ? !
asta, niciodata !
(ti-) am scris atat de mult pentru ca un zmeu( nor) manios, mi-a intrerupt/taiat drumul-logodna dintre mine si…soare,
lasandu-ma (ne)dezbracata de…”el” ,
oferindu-mi la/in schimb un luceafar mai mic, invelit intr-un colt de infinit –foaie de maculator-, ascuns in gura sobei vechi dezbracata… la fel ca mine…de faianta ce, toooooooooot…asteapta..sa se logodeasca pe vreme de frig, cu…focul .
p.s. mai avem “stapan” sau, a plecat la alte “stapan(e)iri”?
cat despre asteptarile mele …nici n-ai crede la ce altitudine joasa (normala, nu mediocra)zboara…
cat de modeste sunt..
doar cerul e prea sus , uneori …
De: brindusa pe iunie 8, 2009
la 1:03 pm
Brandusa, nu stiu de ce am senzatia ca de fiecare daca cand scrii ceva, parca iti iei “la revedere” …
De: Sky pe iunie 10, 2009
la 11:17 pm
Ma bucur ca pot salva toate cuvintele astea – sa le pun cap la cap si sa le recitesc cand vreau.
De: Sky pe iunie 10, 2009
la 11:18 pm
“Brandusa, nu stiu de ce am senzatia ca de fiecare daca cand scrii ceva, parca iti iei “la revedere”…”
…poate pentru ca ….prea ne-am despartit de cineva drag, cu un banal ” pe maine” , siguri fiind ca a doua zi, il vom revedea si…nu a mai fost …sa fie..
De: brindusa pe iunie 22, 2009
la 11:28 am