Pe plaja de la Vama sufletul meu, inima mea…Durerea singuratatii ma tranteste la nisip. Torturat, turmentat imi flatez eul spunandu-i cat e de tare!
Tagadui, atat cat pot, ca sufletul mi-e golit. Imi tin capul sus in ploaie pentru ca mi-e mai usor sa-mi fac nevazute lacrimile. Inchid pleoapele…pace, calm, serenitate, fericire? Utopie. Picaturile de ploaie se amesteca cu lacrimile si impreuna imi soptesc ceea ce inima nu poate spune…Nu pot uita ca ne-am despartit. Constientizez ca am pierdut pentru totdeauna mangaierea ta.
Ma descurc cum pot. Incerc sa rad de aceasta iubire ce nu vrea sa moara dar efectul este contrar, este ca un glont primit in inima.
Si furia ca un val se ridica-n mine si-mi vine sa plang de ciuda si sa-mi urlu suspinele.
Fara sa stiu, m-aventurez pe un drum nesigur printre stanci scobite de valuri. Cu cruzimea viperei algele tacerii imi musca gleznele. Zdrelit, ma-ntind pe-o piatra.Pierzandu-mi sensibilitatea, devin una cu ea. Frigul ma-nvaluie ca un lintoliu… Intre timp soarele se ridica din nou, pentru cine, pentru ce, pentru care destin?
Incerc sa nu ma mai gandesc la tine insa amintirile cu tine imi traverseaza mintea, imi penetraza intr-un dute-vino trupul, furisand in mine boala de a trai… fara caldura bratelor tale.
Sufar. Inima mea deja a pierdut o bataie si simt cum granita dintre inalt si adancuri, dintre viata si moarte dispare. Cea mai vie amintire [ ultima amintire ] ramasa de la tine este zambetul tau.
Am sila si scarba de aceasta mare care pute a meduze si a alge intrate in putrefactie.
app. si astea tot cadou de la wordpress sunt chiar daca nu suntem pe YM!
