Donez vietii problemele mele.
Sunt convins ca le poate rezolva .
Postat de: PELERINUL | martie 14, 2008
Pareri ale trecatorilor
 | brindusa on TESTAMENTUL PEREGRINULUI |
| bucovinaprofunda on TESTAMENTUL PEREGRINULUI |
| scrisdeioncristoiu on Sus inimile!-de Brandusa … |
| brindusabirsan on Sus inimile!-de Brandusa … |
| bucovinaprofunda on Sus inimile!-de Brandusa … |
| bucovinaprofunda on Sus inimile!-de Brandusa … |
| brindusabirsan on TESTAMENTUL PEREGRINULUI |
| brindusabirsan on TESTAMENTUL PEREGRINULUI |
 | Case de lemn on MINISTRUL NICOLAESCU CRED CA T… |
 | NightRider on Non nobis Domine, non nobis, s… |
TESTAMENT PE INIMA
sau
confesiunea din spatele soarelui
unde inca nu au patruns umbrele
despre… preferinti
prefer profunzimea, sensibilitatea, loialitatea, idealismul, perfectiunea : palmei, pietrei, frunzei, taranei, a coltului stancii pe care tresare inca, floarea de colt decat, a “epopeicilor-cuvinte”, ucenicele maestrului bolnav de atata gand murdar…
ele nu te vor minti niciodata ca sunt altfel decat, daca vor invata sa scrie, sa-si ia mii de chipuri prin avatare si, sa dea cautare pe : Google .
sper sa nu li se intample niciodata aceasta gluma tragica a transformarii in monstri cum s-a intamplat cu…
despre… iubire, nu stiu… mai nimic.
mi se pare c-am trecut odata pe langa ea dar, era tare ocupata. cu ce ? cu cea (mai ) “nobila”,”sublima”,”ideala” expresie a ei: cu supravegherea cresterii unghiutei.
ce se intamplase ? cea mai frumoasa maimutica isi rupsese unghiuta de la degetelul piciorusului cand isi trasese…sarrieri (inainte-dupa ?), si toata jungla fuse…. cutremurata de “tipatul”, “suferinta”, “tristetea” ei, si la aflarea astei “mari dureri” IUBIREA, fu atinsa in toata inaltarea, maretia, trufia ei si, nemaipasandu-i de nimeni si nimic alerga intr-un suflet, abandonandu-si toate alea si, …intra roaba la…unghiuta .
Se protapise “de veghe in lanul cu….”, si incepu sa caute in toate gaurile istoriei-filozofiei-pshihologiei, devorand versete…, vizionand tot felul de programe deocheate de pe discovery( tot felul de casete…), parcurgand toata istoria picturii, apeland la toata gramatica limbilor, incantatiilor, vrajitorilor, isi colectionase pana si cea mai fidela “lupa”, sa poata observa “tot”,incepuse sa sufle si “in…”,doar, doar, unghiuta va creste la loc, pt alta …proba…de…sarrieri .
Cand am vazut-o atat de ocupata, cu asa scop “nobil”, nu am (mai)strigat-o, nu am (mai) chemat-o, nu am (mai) asteptat-o ci, declinandu-mi tandru suspinul in vazduhul nevazut, mi-am continuat calatoria meditandu-mi propria stea, pelerinand nemarginirea…(din fiecare lacrima…).
si uite asa, am ratat sa fac din cel mai inaltator sentiment pamantean (ce fac intr-un final intotdeauna cei doi ) : “ce face stomacul din trufandaua primaverii”, ramanand cu mana intinsa si buzele arse de (ne)umezirea acestei licori , pe care o beau in inconstienta lor, pana si “cateii lui Morrison “.
Nu, nu din lasitate, ci pt ca, prea mult am iubit IUBIREA PURA ca sa accept (din interes, curiozitate, plictiseala, moft, lene…) ca poate fi intruchipata de un cimpanzeu care (mai ales dupa “revolutia-spatiului- mioritic-carpato-danubian(o)-monica-columbian(o)…”) invatand sa scrie si sa citeasca, provaduieste in scoli si biserici Sf.Scriptura, moralitatea, fidelitatea, idealismul, in timp ce, in gandul lui murdar, viseaza la imperecherea cu fiica lui-maimutica-cat-mai-mica- sau, cu sotia, prietena fratelui lui (celalat cimpanzeu), considerandu-se cel mai indreptatit : ”zeul junglei”. singura valoare fundamentala pe care si-o aroga fiind indemanarea “profitului” si pe care o apreciaza el, in gandul lui de “zeu”, fiind : 60-90-60.
Nu am acceptat niciodata sa reduc iubirea la un “fas de sarrieri”din cuvinte imprumutate si idealul, la “o unghiuta”, de aceea, neiubind vre-un cimpanzeu, am ramas cu teritorii virgine in inima-mi si, pregatindu-ma…, caut Pelerin caruia sa-i las :
TESTAMENT PE LOCUL NEAPARTINUT DIN INIMA MEA .
p.s. iti multumesc pt “dreptul de autor” si, sper sa nu-ti mai supar nici un prieten/prietena pt ca –ti scriu…
este singurul blog care “ma starneste”…,”ma someaza”… . ai tu ceva al tau (“mai”special) si poate ca, ce a fost la inceput “nebunieinmars”, poate deveni o sincera apreciere a “poeziei”cuvintelor tale .
in idealurile idealistilor anonimi nu cred decat in cei care sfarsesc PE RUG , si nu …pe cateva vreascuri…
mai ale fata de ultimile “gratificatii”…
SAC !
p.s.s. am drept de autor si asupra “sicului” inca de “prin vremuri” cand, scriam tot agramat, prin maculatoare invelite-n… indigo.
cu simpatie,
De: brindusa pe martie 16, 2008
la 1:09 pm
of! ce grea e gramatica daca nu ai invatat-o cand trebuia, iar eu fiind taranca ca si Neculai a lui Moromete, eram mai mult la munca campului decat la scoala .
o preferinta
doua preferinti sau
doua preferinte (?) (!)
imi cer iertare pt cei care nu se folosesc de gramatica doar pt ” a vraji” si le scartaie pe creier greselile mele ! (pt cele care mai exista si … nu le-am observat ) .
eu sunt mai mult cremene decat….literata !
exprimarea mea consta in scrisul pe retina, palma, carare, inima, si mai putin, in blog .
De: brindusa pe martie 16, 2008
la 4:45 pm
@brandusa
Ce mult imi plac cuvintele tale pereche :
PROFUNZIMEA – PALMEI ; SENSIBILITATEA -PIETREI ; LOIALITATEA – FRUNZEI ; IDEALISMUL – TARANEI ; PERFECTIUNEA – COLTULUI STANCII .
Cat despre … iubire , tot ce stiu … e sa visez pentru altii .
Cu siguranta iti vei gasi un Pelerin [ graul Domnului ] un bob in locul inca neapartinut ,ce pregatit sa urce spre lumina [ lumina ta ] traversand moartea , asa cum este Legea .
Te mai astept si eu si prietenii mei .
De: PELERINUL pe martie 16, 2008
la 8:17 pm
Cineva spunea odata: “Dupa ce mor, atunci sa spuneti despre mine: acum a inceput sa-si rezovle problemele”
De: Sky pe martie 21, 2008
la 1:30 pm
Pelerinand visarea iubirii
Ma onorezi, o data, raspunzandu-mi si, de doua ori, pt ca nici macar tu “cel mai ciudat mistic” , nu ai inteles…
“pregatindu-ma…” de la : a pleca, apropiindu-ma de hotarul luminii-lumina de la faclia mea, marginea propriului meu timp si nu, de “incoltirea bobului mustind in laptele spicului de grau “.
Nu, e prea tarziu, mult prea tarziu…
In universul femeilor de unde vin eu, mamele-si chemau copilele sa le invete sa-si boceasca mortii… din viata…
asa am inceput eu sa-l bocesc pe tata de la 10 ani
“da’ de ce pe tata, si nu pe dumneata ?
o intrebam eu, pe mama” .
“ei lasa, daca oi muri eu prima, mor boci vecinele, surorile. da’ daca moare el ,va faceti de rusine in sat ca nu stiti sa bociti si, oricum, moare el primul si eu, nu o sa dau o lacrima si nu o sa scot un sunet…”
a avut si nu a avut dreptate, pt ca… s-a zburlit ghemuindu-se si frunzele pe creanga patrunse de fiorul din disperarea tipatului… asa a aflat tata pt prima si ultima oara de …iubirea ei.
Ca… nu-si facusera niciodata declaratii prin cuvinte “epopeice”….
poate ca iubirea adevarata nu se scrie, nu se spune, ci doar,
se lasa… TESTAMENT .
cu drag tie si prietenilor tai !
p.s.
pt ca am intarziat raspunsul iti trimit cateva …cuvinte…altfel…
o singura data
m-am furisat acolo unde
nici umbrele nu aveau voie
nicicum
daruindu-ma
unei jumatati de clipa de iubire
nevazutului din spatele soarelui
luminandu-mi cararea de-toarcere
aburul tamaei
din propria-mi stea
valsandu-mi in palma
cantecul lebedei
si mi-a fost deplin
floare de malin
aceeasi,
De: brindusa pe martie 21, 2008
la 10:47 pm
mor boci = m-or boci
s-a zburlit = s-au zburlit si frunzele
buna dimineata !
RE-INVIEREA degeaba e sarbatorita daca nu O-intampinam PRIMENITI !
am revazut mesajul pe care l-am scris in aceasta pagina ” virtuala ” si mi-am descoperit iar si iar , greselile de gramatica care, intr-o oarecare masura (cel putin asa vreau sa cred altfel, nu mai am nici o scapare) se datoreaza si faptului ca nu stiu sa folosesc tastatura …
scriu intotdeauna atenta la idee, sens, si nu-mi urmaresc (nici controlez ) ceea ce scriu.
si nu scriu decat atunci cand … tie iti scriu !
in rest nu ma (mai) apropii de aceasta posibilitate de comunicare.
nu am indemanarea celor care citesc o carte intr-o ora, scriu alta in doua…
nu am mai citit carti de cand am devenit mama preferand sa citesc in ochii, buzele, crestetul, sufletul pruncilor mei , unde am simtit singurul loc de liniste si…impacare .
da, stau prost cu gramatica dar, INCA , nu am incurcat …sensurile .
in fiecare zi invat prin “exercitii de vointa si citind in suferinta celor de pe strada, spitale , sali de “judecati”, intelegandu-i, ajutandu-i”, sa ma-ndrept lin, neimpovarata, spre capatul viitorului meu care… atat de repede a venit… devenind … TRECUt, incredintandu-l cu toata increderea… pelerinarii …tie si altora, asemeni .
stiu ca iar o sa te superi pe mine dar vreau putin din frumosul negeneralizat al intelepciunii tale si dincolo de GEAMUL VITRINEI, pt ca, la ce folos atata frumos daca-n strada este …atata jale ? !
daruiti macar putin din voi si muritorilor de rand nu numai POETILOR , caci eu cred ca IUBIREA nu trebuie sa aiba :clase, categorii, preferinte de indivizi, dupa blanuri, card,dimensiuni,functii, si vb lui Moromete …facultati .
daca sustii ca esti generos si te daruiesti visand iubirea pt altii, te daruiesti si frunzei, si furnicii, si elefantului si celui care matura strada, si celui care vinde covrigi , si nu ca “dragostea culturatuluipatapievici” care, nu o imparte decat cu “stalpii putrezi ai societatii”stand cu ei la masa “despotismului” , aruncand in permanenta cu noroi in poporul roman, prin cuvintele lui incalcite .
cei care-l preamaresc si pe el si epoca lui base, o sa aiba senzatia unei basici de porc care umflata pare vitraliu, iar dupa ce-i scoti aerul din ea (cuvintele stricate) realizezi ca nu este decat o “spurcaciune ” ,dupa ce o sa li se apuna “steaua”
si ati inteles gresit
nici nu stiti voi cat iubesc eu poezia POEZIE si nu cuvinte…cuvinte…cuvinte…care raman de cei ce le scriu…copii din flori pentru ca nu au trait, simtit, vibrat in mijlocul cuvantului ci, l-au scris …dand cautare … in timp ce-si faceau calcule cu …”vizitatorii”.
cu simpatie acestei pagini care, chiar daca este virtuala, apartine “cuiva”, singura pe care o (mai )citesc si-i (mai) scriu,
chiar daca…
De: brindusa pe martie 24, 2008
la 6:23 am
darul (gestul) tau
rasplatit de
marea bucurie pricinuita
iubesc de un milion de ori mai mult
poezia DARUIRII decat,
poezia vorbirii despre ea…
prietenii (ne)virtuali pot fi mandri ca te au…
m-ai “inrobit” la citirea acestui blog…
eu care …
ceva-mi spune ca esti si un om fain nu numai un “virtual”.
cu drag,
frumusetii fiintei tale
De: brindusa pe martie 25, 2008
la 5:52 am
Draga Cetatene Pelerin,
ce (mai )faci tu, de NE incanti, atat de rar ! ?
CANDIDEZI ? !
daca o sa -mi raspunzi, o sa-ti scriu despre… cum dau eu “CREIER” pe “O INIMA”,
si… cum fac unii “comert beletristic ambigen”, si anume : imprumuta cuvinte de la ambele genuri si le VAND, ALTORA .
ai votul meu la PRIMARIA VIRTUALA !
cu drag,
De: brindusa pe mai 7, 2008
la 3:00 pm
@brandusa
Iti multumesc ca ai poposit din nou langa ermitajul meu dar si mai tare ma bucur ca nu ma mai confunzi cu altcineva. Eu sunt peregrinul… si Noi Pelerinul numai arareori [ din pacate pentru mine ].
Nu-mi plac politicienii [ decat cu mici exceptii ]. Nu ma dau in vant dupa politica.Ma bucur enorm atunci cand reusesc sa postez cate ceva. Unora le place ceea ce eu scriu, altora nu.
Cateodata ma fac inteles dar de cele mai multe ori nu reusesc acest lucru. Tot ce scriu porneste din suflet, poate de aceea par putin triste posturile mele.
Mi-as dori ca toti cei ce ma citesc intr-o buna zi sa devina cei mai buni prieteni. Stiu ca pare o iulzie dar poate merita incercat.
Tot ce este mai bun pentru tine si prietenii tai.
De: PELERINUL pe mai 7, 2008
la 10:17 pm
Intristari insingurate
sunt trist
si-as plange odata cu ceriul
ascunzandu-mi lacrimile
din ochiul sufletului
in curcubeul ce va rasari
si… nestiind
sa te privesc mereu
cum ma privesti
dupa fiecare sarut de fulger
dintre raza ucenica si nor
insa ce ma fac ca ,de la o vreme, nici curcubeele nu mai sunt… cum erau… atunci.
Trecand de la versuri la proza…tristetile mele sunt mai triste-tristeti si sufletul imi plange mai amutit, cand vad copii si batrani bolnavi, parasiti, flamanzi. cei blanzi fara de vina batjocoriti de toti nemernicii, vrednicii da-ti la oparte si chiar oropsiti, minciuna in fruntea mesei la loc de cinste, lafaind cu impostorii, duplicitarii, ipocritii care, tocmai ei se tem de altii ca ei si, vb despre dreptate, cinste si adevar, SLAVINDU-L PE CEL MAI TICALOS de la care primesc “OSUL de ROS” .
Atunci, pt o clipa-mi pare ca …insusi Dumnezeu scarbit de-atata ratacire,TRAGE OBLOANELE PESTE CER.
Nu , nu te mai confund si…cum as putea cand ai cea mai INCONFUNDABILA pagina ? !
m-a ingenunchiat VOINTA ta de-a sterge “vizitatorii”, bucurandu-ma ca ai inteles ca, ESENTA nu consta in 1000 de vizitatori de postare cand traficul iti este dat de bloggeri, prieteni care-ti scriu din strainataturi, DAR MAI ALES DE APLAUDACII UMILI care, sunt confectionati tot de blogarul respectiv, de cel care vrea cu orice pret :GLORIE VIRTUALA .
si…(legat de tristetea care te incearca…), fa-i cunostinta tristetii tale c-un zambet al primaverii privind/ascultand impreuna vrabiuta ce sageteaza SENINUL ILUZIEI PRIETENIEI .
B.B.
De: brindusa pe mai 10, 2008
la 5:55 pm
Draga Pelerin,
recunosc ! te-am “tradat putin” in acest sfarsit de saptamana, intrand pe alte bloguri si, ce nu eram eu dornica sa-mi fac “cont” acum , m-am hotarat : pe mine sa nu contati ! la cati poeti-filozofi-pshihologi-critici(adevarate rude ale lui NERO, care-si colecteaza lacrimile in pocaluri virtuale…) SUPERBI SUPERBI SUPERBI;IDEALI IDEALI IDEALI;ABSOLUTI ABSOLUTI ABSOLUTI; DIVINI DIVINI DIVINI am intalnit in “acest-virtual-de-virtual”, nu ma incumet. mai ales cand am citit urmatorul comentariu : VAI!VAI!VAI!
ESTI INSU(A)SI TRINITATEA IN PERSOANA, ESTI ABSOLUTUL, DIVINUL, IDEALUL, LUMINA, ADEVARUL …????????????,
ce as putea eu sa (mai)scriu ?
Un singur lucru pot sa (mai) fac :sa vin cu rugamintea de-a-mi permite pe pagina ta, sa-L REDAM NEVESNICIEI PRIN NEUITAREA NOASTRA…!
De: brindusa pe iunie 8, 2008
la 11:29 pm
Ultimele lui poezii, ni se spune ca au fost : “Viata” si “Stele’n cer ”
Stelele ‘n cer
Stelele ‘n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
*
După un semn
Clătind catargele,
Tremură largile
Vase de lemn;
*
Nişte cetăţi
Veghind întinsele
şi necuprinsele
Singurătăţi.
*
Orice noroc
şi ‘ntindearipele
Gonit de clipele
Stării pe loc;
*
Până ce mor,
Pleacă-te, îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
*
Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?
De: brindusa pe iunie 8, 2008
la 11:34 pm
MULTUMESC !
MULTUMESC !
MULTUMESC !
De: brindusa pe iunie 8, 2008
la 11:49 pm
sa inteleg ca m-am pripit “draga pagina “, cand ti-am scris ca esti “aparte ” ?
sa nu-ti placa totusi, decat: “DULCEATA DE DUDE” , de pe o alta-anumita pagina ?
sa-l cred pe un prieten care-mi scria ca [si golanii pot sa scrie "eseuuri", "haikuuri", "versuri " ] ?
de ce este mai important pentru tine si “dulceata de dude ” oprescu&blaga si nu : 15 IUNIE ??????????????????????????????????????
sa fii doar un pelerin -stomac si nu : PELERIN -SPIRIT ???
p.s. astazi am trait revelatia de-a fi intrebata de “un dom’ JUDECATOR, de ce nu mai scriu AICI ? !
i-am raspuns : se pare ca iAR a fost DOAR INCREDERE DIN PARTEA MEA…
asa este ?
sau doar… se pare …?
De: brindusa pe iunie 10, 2008
la 5:05 pm
@brandusa
Doar golanii pot sa scrie ,,eseuuri”
Salutari domnului JUDECATOR!
Ca asa este sau doar…se pare
numai pentru tine importanta are.
Chiar stii ce este mai important pentru mine?
Nu ne mai certa!
De: PELERINUL pe iunie 11, 2008
la 10:25 am
Eu nu am cum sa stiu ce este important pentru tine, “VOI”!
numai tu/”VOI”,poti sa stii (stii cu doi de “i”).
dar, oare, stii ?
cand, dupa ce ti-am cerut in repetate randuri iertare ca m-am napustit asupra blogului tau (desi motivul a fost intemeiat, fiind arestata la ordinul respectivului mascarici , doar modul cum am facut-o ,sincer, l-am regretat…) “voi” m-ai invitat sa “m-ai trec” iar eu, un om naiv in simplilitatea mea, am crezut ca o si pot face…
insa, nu pot sa stau la aceeasi masa a exprimarii cu-n anumit “specimen de maci” care “voua ” va face atata placere si-l/0 adulmecati…cu atata sarg si…savoare…
ati dovedit de fapt …cum sunteti sau …ce este mai important pentru voi , trecand peste …toate cuvintele in care au crezut …unii.
chiar daca-ti va fi incomod , da ! ti-au citit foarte multe persoane blogul si… datorita mie
si nu pot sa te (mai) inteleg…atat timp cat se confunda salonul aducerilor aminte despre marii nostri poeti cu “toaleta candidatilor NEALESI”, iar tu permiti asta (?) (!)
Ar fi continuat sa ma surprinda aceasta pagina, daca nu ar fi dovedit ceea ce ne caracterizeaza pe noi, romanii, “DATUL IN PETIC ” si anume: oricat de puri, spirituali, sustinem doar prin cuvinte ca suntem , nu se poate sa nu simtim noi nevoia sa ne tavalim prin glod, sa “ne ducem cu pluta ” prin bloguri desucheate, ca doar …pelerini suntem … adica muritori de rand, MARI SPIRITE/POETI/MASTERANTI IN ARTE !!!
Ti-am spus ca am mai citit cateva ‘bloguri’ si, atat de contradictorii sunt toate si a tuturor incat, te intrebi daca persoana/persoanele respectiva/e nu sufera de ….
Pana la urma, este VIRTUALUL VOSTRU si puteti sa faceti ce vreti !
Dar daca pana si in virtual sunteti atat de schimbatori , ma intreb cum naiba sunteti in viata ,care e putin MAI GREA decat VIRTUALUL DE VIRTUAL ? !
Nu te intrebi cumva, daca virtualii tai prieteni, sunt la fel de duplicitari ca tine ?
Probabil v-ati obisnuit sa nu aveti parte decat de VIRTUAL !!!
nu te cert !
pur si simplu nu m-am asteptat pe aceasta pagina la dialogul tau c-un anumit tip de “blogari-chi…..”
Pana si America , tara pentru care tot mor romanii de dragul democratiei ei, a stabilit ca anumite lucruri sa se petreaca in anumite locuri pentru cei AVIZI de astfel de …
nu este decat o simpla parere si, asa cum spui, importanta doar pentru mine .
cu bine .
p.s.De ce unii nu sunt pe deplin multumiti, pana nu murdaresc totul, pana nu iau in bascalie totul ?
Ce anume infirmitati sa-i determine sa-si atinga un scop atat de meschin ?
cum poate fi sufletul celui ce NU ARE NIMIC SFANT ?
De: brindusa pe iunie 11, 2008
la 6:54 pm
@brandusa
Acum este mai bine.
De: PELERINUL pe iunie 11, 2008
la 9:19 pm
Stimata doamna Brânduşa Barsan
Respectos va atrag atenţia asupra faptului ca in timp ce Pelerinul, Scorpiusul si alţii EXISTAM atât in concret cat si in virtual, Dumneavoastră existaţi doar in MUNDAN si din când in când, prin voia pelerinului stăpân absolut al spaţiului virtual creat, existaţi si va exprimaţi pe Internet – in marea lume paralela, cea fără graniţe sau oprelişti, aceasta mare a cărei marinari, căpitani, soldaţi, pionieri, exploratori sau piraţi suntem după caz.
Asa ca limitativa intervenţiile la comentarii constructive si rezervate ţinând cont ca intraţi in acest lăcaş virtual al Pelerinului si nu mai îndrăzniţi sa-l tulburaţi si certaţi.
Altfel, într-o zi o sa constataţi ca nu mai existaţi decăt in realul ce-l iubiţi atât de mult. Ma întreb , retoric fireşte, ce mai căutaţi in virtual daca va repugna atât?!
Vi s-au făcut destule concesii iar Pelerinul a fost mai mult decât îngăduitor cu Dvs. Mulţumiţi-i si apreciaţi găzduirea benevola.
Cu bine!
De: Scorpius pe iunie 12, 2008
la 3:58 pm
Nimic nu este intamplator !
Tocmai cand ma pregateam SA-I MULTUMESC PELERINULUI ,a aparut “respectuoasa atentie ce DIRECT ma onoreaza ” a d-lui Scorpius, mare capitan ,soldat ,pioner,explorator, pirat, DUPA CAZ,amenintandu-ma cu ziua in care nu o sa mai exist decat, in REAL !
Draga Scorpius, nu numai ca voiam sa-i multumesc Pelerinului care, iar m-a inrobit cu gestul lui dar, chiar intentionam sa-i scriu cateva cuvinte care mi-au aparut in “mintea-mi virtuala sau cea reala (asta numai matale poti sti ,cu un “i” ” ), si anume , uite ce ma pregateam sa (I) scriu, cand ma avertizai cu “doar existenta in realul ce-l iubesc atat de mult” (?)
Astazi, 12.06.08, doua prilejuri de bucurie :
1. Pelerinul a dat dovada inca odata de “fiinta faina”.
2. a venit, cu toate ale ei , VARA,
si sufletului meu ,ucenic al vietii, i-a dat un colt in floare PENTRU STAPANUL VIRTUALULUI !
E bine ???
in zorii fiecei zi
iau soarele in carca
si-l rostogolesc
arunc
peste cer
intr-o alta
(ne)asteptata dimineata
pelerinand
peste viata-mi data
cu timpul de mana
tot rasturnandu-mi-l
in fiece amurg
doar unei singure jumatati de clipa
nu-i (mai ) dau drumul
si o simt ca tampla-mi zvacnind
in palma ce mi-ai sarutat…
… nu e vb decat, despre imaginatia care ti-o ia razna si te trezesti in tara infiorarii , pe porti de libelula, unde bobul de roua este transformat de indoiala, amagirea, zadarnicia (tot din noi) in cascade…
Cu tot respectul pentru stapanul (nu stiu daca a virtualului) acestei pagini care, a dovedit ca este , mai ales cu mine , Un OM , asa cum ne dorim cu totii, sa fim .
Scorpius, sa-l slujesti in continuare CU CREDINTA ca un ADEVARAT CAVALER ce esti, pentru ca merita !!!
Am intervenit tocmai pentru ca imi este draga aceasta pagina.
Era asa de greu sa intelegi ?
De: brindusa pe iunie 12, 2008
la 4:33 pm
Ma bucur ca ne-am inţeles (din nou)
Respect
De: Scorpius pe iunie 12, 2008
la 11:31 pm
solstitiu de vara sau
neanotimpul stelelor
ceriului sufletului meu
i-a plans
curs
zi de 15 iunie
o singura lacrima
stea (ne)marginita-n
cadere
s-a stins
la fel de usor
la fel de frumos
precum a rasarit
doar albastrul a ramas acelasi
in neanotimpul lor
neasteptat de usor
apar
dureros de neasteptat
neramanandsterseinmemorievreodata
stelele…
se sting si pier
numai albastrul acelasi ramane(-ne)-va
O VARA FRUMOASA !
p.s.nu exist doar in… MUNDAN,NU!
sunt doar un altfeldeadevar
(d)intre dimensiunile
paralele ale realitatilor…unora
fiecare vara cu steaua ei
doar luceafarului ramane-i-va tot ceriul
cer si-al inimii mele si eu
mai mult decat vesnic
aceeasi,
De: brindusa pe iunie 20, 2008
la 1:42 pm
Imbraca doliu Romanie:
A MURIT STEFAN IORDACHE !
“unele”plang pt ca ….
“altele”plang pt ca…
eu ieri, am plans toata ziua pt ca am aflat ca a murit “putin” din tara asta, si cum si eu sunt, un strop din ea,….a murit si in/din mine…
l-am iubit si pretuit si ii voi purta un gand curat si frumos …fara sa-mi scrie versuri despre iubire, ci pt ca A FOST UN OM ADEVARAT !
Toata viata mi-am dorit sa intalnesc si sa iubesc OAMENi si nu …cuvinte….
Iar cine sustine ca :”iubirea complexa si profunda si adevarata consta in cuvinte” se inseala amarnic
pentru ca o iubire, ca si o fiinta, este caracterizata de/prin fapte si nu…cuvinte…cuvinte….cuvinte….,dupa care descoperi ca se ascunde cel mai mare caraghios… ! UN PACALICI ! pentru care nu mai poti simti decat o nemsurata, crestineasca MILA !
asta este diferenta dintre cei care-si construesc piedestale din cuvinte si OAMENII ADEVARATI :
UNII vor fi iubiti si dincolo de moarte pt ca asta inseamna pt fiecare dintre noi vesnicia A RAMANE IN MEMORIA CELOR DRAGI,iar ceilalticonfectionatiidincuvinte,COMPATIMITI ,pt ca iertarea ramane totusi unul din cele mai inaltatoare sentimente de care poate fi capabil muritorul.
eu una am fost pusa in situatia sa inteleg si sa iert unul din cei mai caraghiosi indivizi pe care mi-a fost dat sa intalnesc pana acum ,si ieri dupa ce l-am bocit la propriu pe STEFAN IORDACHE si l-am comparat cu UNII UNICI pacalicii din zilele si virtualul nostru ,m-am simtit strabatuta de-un sfant noroc ca DUMNEZEU nu mi-a luat mintile sa -mi pun avatare cu chip de adolescent , si sa ma transform in cea mai jalnica fiinta,facand declaratii PUBLICE de dragoste pe WEP,fiind casatorit/a si cu doi copii …
STEFAN IORDACHE nu ar fi fost capabil niciodata de asa lucruri ieftine la care se preteaza majoritatea cimpanzeilor zilelor noastre in timp ce la lumina zilei joaca rolul cetateanului, tatalui , sotului fidel, ideal, precum monstrul din Austria care in timp ce se “dadea” UNIC PERFECT ,cobora in fecare noapte in pivnita infecta din mintea lui bolnava si-si “iubea” fiica ,asteptand sa creasca si nepotii sa-i “iubeasca” si pe ei,considerand el,UNICUL, ca doar el este in masura …
DIn pacate e plin virtualul cu astfel de “barbati maturi adevarati ” de astfel de MONSTRI iar fiicele abia asteapta sa fie sechestrate in pivnite si violate de UNICI.
A inceput sa puta a canal acest virtual cu atatea iubiri adevarate pe WEP !
de aceea am simti nevoia sa le zic Celor carora li s-a parut chiar si o clipa ca as putea sa-i admir ,pretuiesc DOAR PENTRU cuvintele lor, ca : NU A FOST O DECAT O GRAVA CONFUZIE ! ! !
Eu nu pot dori decat iubind si eu nu pot iubi decat OAMENI ADEVARATI precum STEFAN IORDACHE chiar fara sa-mi scrie.
monstrilor asemanatori cu cel din Austria care sunt cei mai periculosi impostori ,jucand,si prost, in viata reala rolul de cetatean onorabil- confundand spiritualitatea cu partea dorsala dezvelita a falselor printese…,nu le pot spune INCA odata ca MI_E MILA DE EI !
asta pt toti cei care mi-au interpretat gresit cuvintele …
diferenta dintre iubirea traita si iubirea visata e aceeasi ca si dintre UN OM ADEVARAT si un …pacalici …
as da toate dimensiunile pentru o iubire ca a sotiei lui….si nici o hartie igienica pt toate cearsafurile de scrisori, de universuri de dragoste primite de la cimpanzeii cu avatar chip de adolescent de printesele nipone virtuale…
poti sa ma stergi daca te-ai suparat
iubirea mea pentru oamenii adevarati nu poate …fi stearsa….
ce-i virtual ca virtualul piere…
Trainicia ramane…
niciodata nu vom invata ca floarea, copacul, omul, nu sunt virtuale ci singura realitatea de care uitam sa ne bucuram impiedicati fiind de prea multa….amagire…pentru ca nu am invatat ca omul perfect este OMUL si nu zeul,ingerul,luceafarul…
STEFAN IORDACHE a iubit VIATA si OMUL si nu …himerele…
INCA…plang .
DUMNEZEU SA-L IERTE !
De: brindusa pe septembrie 15, 2008
la 12:43 pm
@brandusa
Tac. Sufar.
Exista durere insa aceasta Mare durere a pierderii unui OM ne face pe fiecare din noi s-o ascultam in LINISTE.
De ce oare pamantul de sub picioarele noastre este atat de solid si indiferent?
Este o intrebare doar pentru tine…pentru ,,aceeasi,,
De: PELERINUL pe septembrie 15, 2008
la 9:16 pm
Nu vom putea sti cat este de “indiferent Pamantul” decat “atunci”cand vom fi
AMANT! , ca doara Pamantul din noi este facut, si noi din EL, zamisliti.
nu !?
si cum nu ne REintoarcem de “acolo”decat sub O BOARE,fiecare o vom sti ,doar pentru noi…,ironia fiind : calcam in fiecare zi pe “fostele si viitoarele noastre suflete,pana vom calca …pe stele…
daca…
si da! durerea in starea ei pura ca ne parasesc REPERELE,AICI, este muta !
zgomotele si scancetele sunt pentru…unghiutele rupte…
iti multumesc ca mi-ai raspuns si nu mai esti suparat pe mine !
si totusi…ai fost una din putinele persoane carora le-am impartasit revolta mea…
revolta iscata de manjirea adevarului tocmai de aceia care ar trebui sa-l manghie doar cu privirea, slefuiasca-n suflet.adica …oamenii…
ca Pamantul si VAZDUHUL,
si pasarile si delfinii…nu stiu minti !
uneori ma intreb daca mi s-ar mai da o data sansa sa aleg intre a fi:un caine( siberian) dintr-o haita si un om intre oameni, ce as alege ? dar mai ales,
care ar fi diferenta ?
poate ipocrizia care-nfloreste-n toate anotimpurile si de care-mi este ACUM, atat si atat de sila ???
sau,poate,PACATUL ?
De: brindusa pe septembrie 16, 2008
la 12:26 am
Te rog sa-mi ingadui sa scriu cateva franturi de ganduri aici, pe pagina ta,pentru aceeasta neiertatoare Toamna, care ni l-a luat pe STEFAN IORDACHE .
CA FLACARI AVANTATE
ca flacari in vant
strabatem drumuri
in mana cu faclii aprinse din amurguri
iubim fara noima veac de praf si fum
carari strabatem visand petala de crin pe buza
orori nu le vedem in drum
ne spunem singuri ca fericirea nu-i obtuza
porti ferecate deschidem c-un zimbet doar
si talpa cerului atingem
cu o zbatere de ploape
sub care fericirea-i toata-n chip ascuns
si framantam pustiuri
si idealuri framantam
de parca gloria ne pandeste de aproape
s-apoi nu mai stim
de partea carei usi a vietii stam
pariuri punem pe nimic
si despicam fara de teama noaptea
zarile rascolite de trecerea noastra raman
vrajile nedezlegate le spargem cu soapta
mohorirea nisipului risipim cu o litera
in jurul nostru insasi eternitatea
se aduna in cerc
cind infloresc cactusii
si e nevoie doar de o singura
jumatate de clipa
desprinsa din icoana de lacrimi udata
sa ne putem privi staua noastra
cu ale cerului
laolalta
…
dar cind vine toamna
si D-zeu arunca-n noi
cu miros de gutui si culoare de must
unde inca mai fierb
serile de vara dulci
(mai ales una)
ceva ca o bruma de-ndoiala
se aseaza peste suflet
mai aprig ca un ger
ne arde si ne curma la pamant
elanul unul cite unul
si din avantul nostru catre cer
raman gutuile-n feresti
iar din faclii si din avant
ramane…
fumul
Multumesc !
Sa ai o toamna frumoasa dincolo de …grade.
De: brindusa pe septembrie 18, 2008
la 8:08 pm
Peste cateva zile incepe Toamna.
Nemilos a fost acest sfarsit de vara.
Sper sa fie o toamna calda si melodioasa, o toamna vivaldiana pentru toata lumea, inclusiv pentru unii ca noi.
Astept cu nerabdare acest echinox! Poate ne va aduce Pace,Toleranta si Echilibru.
IUBREA vine de la sine!
Eu iti multumesc!
De: PELERINUL pe septembrie 18, 2008
la 11:27 pm
…sunt iarba toamnei si iarna(-mi) e pe drum.
” Sunt istovit…
si-n tihna voi sa mor
Decit sa-l vad slavit pe ticalos
Iar pe sarman de risul tuturor
Sa vad tagaduit pe credincios
Pe vrednicul de cinste oropsit
Pe cel far de prihana pedepsit
Si pe femei batjocorite crunt
Si cel viteaz rapus de cel marunt
Si artele sub pintenul despot
Sa vad prostia doctor la destepti
Si adevarul vorba de netot
Si strimbul poruncindu-le la drepti
Ma uit scirbit la tot si…BUN RAMAS !
DAR DACA MOR
IUBIREA-MI CUI MI-O LAS ? ”
abia reintoarsa de pe malurile Timisului, traiesc o senzatie aproape de straniu: ma bucur ca prin moartea lui Stefan Iordache, am aflat ca tara asta nu-i pierduta de tot si, ca IUBIREA LUI, a avut cui ramane .
s-atunci, parca-l aud pe Vivaldi dar, mai ales, pe Tudor Gheorghe in a carui glas pe versurile lui Arghezi si secondat de viori pe ton inalt, nicio toamna nu pare mai adanca-n frumusetile ei,
mie ramanandu-ma…
“…niciodata toamna ….”
si ma (mai) bucur ca mi-ai scris, fiindca…
De: brindusa pe septembrie 23, 2008
la 11:36 pm
Pelerinule,
daca pana acum intram cu placere la tine pe pagina pt ca m-ai iertat, m-ai adoptat,ai sters vizitatorii si alte “lucruri” dovedindu-mi ca esti o fiinta minunata dincolo de nechip,de ceva timp am un motiv in plus:cu ajutorul tau am cunoscut-o pe Gabriela S. pe care o pretuiesc si respect.
daca o citeam pe ea prima nu mai faceam prostioarele pe care le-am facat sub impulsul zilei de 13…
da-mi voie sa scriu cateva cuvinte acum ,sub imperiul toamnei,trecand peste umbrele luminii si ajungand la ea…,tie,ei, celor pe care i-am suparat ,pe pagina ta .
dintre noi,
fiecare,macar o data-n viata, atingem acordurile celei mai frumoase simfonii cantata de insusi Dumnezeu intru-nceputuri:iubirea,cuvantul…
fiecare…ne visam zburand deasupra norilor,acoperisului lumii, valsand de mana ingerul nostru cu ingerul celuilalt…,cautand steaua ce-a rasarit acum un million de ani iar noi nu-I vedem decat lumina ce inca calatoreste…,
fiecare…ne intoarcem infranti de neraspunsurile lumii,de vesnicul conflict intre circumstante si nazuintele noastre,lacrimile curgand ca din ciutura sparta,jarul sangerand zapada, determinandu-ne sa spunem si sa facem lucruri pe care atat le vom regreta,pt ca absurdul(iubire-ura) nu are ratiune…,apoi,iar un gand schiopatand ca lumina-n toamna tarzie se apropie,asteapta umil,poticnindu-se…pana dispare…fara nume…
fiecare dintre noi a trait macar o singura data-n viata o nevinovata si dulce confuzie de melodia cantata in adancimea palmelor impreunate sub aceeasi stea…,pt ca, daca din iubire nu risipesti nimic, ea poate fi cuprinsa chiar si intr-o singura jumatate de clipa caci prin amintire te reintorci la/in ea, precum ramurile-n fiecare primavera-n mugur…iubirea nu trebuie inganata ci pana la tanguirea cenusii… traita,
asa cum spuneai, nici o vama nu ne poate vamui tandretea, doar noi avem posibilitatea sa o vamuim in inima celorlalti …pentru ca doar noua ni s-a dat clipa “..si pentru toate da-mi in schimb ….o clipa de iubire …” CE PRET ? !,si sarutul ,ce ne deosebeste de zei,statui…
fiecare dintre noi e inca un gand nespus “negociind” iubirea…
asa cum noaptea
din stea in stea
bea a soarelui dogoare
de peste ziua de vara
pamantul
racorindu-l
soarbe-mi
de pe buze dorinta
asa cum
lui Hiperion
nu i-a fost dat
printr-un sarut
intre noi
deasupra timpului
(incremenindu-ne)
incremenindu-l
pt tine,Gabriela si toti prietenii vostri,in aceasta superba zi de toamna…
De: brindusa pe octombrie 11, 2008
la 10:47 am
@brandusa
De: PELERINUL pe octombrie 13, 2008
la 12:55 am
Sa inteleg ca Hiperion mi-a trimis din Tabloul lui Mendeleev un “element” despre care nu se stie nimic decat ca …exista ? !
sau poate nu e decat… un zambet de luna plina ?!
dar tu Pelerinatule, cum te descurci cu atata adancime …de toamna, pt ca eu ,zilele astea , abia reusesc sa scobor in culorile-i de naluca , pe retina inimii, cuprinzand-o toata…
doar toamna ma intelege si mi-i aproape ca…nimeni…
mai ales cand vad ce fac dragii mei romani din revolutie prin INSTANTE…,televiziuni, ziare, bloguri….
s-atunci….”m-anchid in mine si tac /iau luna si o prefac/…intr-o dragoste mare”
pot ?
De: brindusa pe octombrie 16, 2008
la 12:13 pm
m-anchid = ma inchid, pt ca inceputul cuvantului nu se scrie cu i din a .
chiar daca la ultima intalnire ingerul meu mi-a promis ca ma iubeste la fel de mult ca pe D.D. ,adica doctorii in diacritice . . .
cu drag,
De: brindusa pe octombrie 16, 2008
la 5:06 pm
@brânduşa
Da! Da poti!
De: PELERINUL pe octombrie 17, 2008
la 11:23 am
mai era loc si de-o virgula.
De: PELERINUL pe octombrie 17, 2008
la 11:24 am
Draga Pelerinule,
De cand a murit Anca Parghel, m-am gandit pt prima oara ca, daca as fi stiut sa-mi fac blog, mi-as fi facut sa scriu despre ea asa, cu “gandurile mele diluate” (cum le numeau amuzandu-se “niste prietei”) si in nici un caz despre ce ma(nanc) si ce ma(.) toata ziua, cum fac aproape toti blogarii…
De aceea te implore nu te supara ca indraznesc iar sa scriu pe pagina ta cateva cuvinte pt spiritul lui Anca , pe care am cunoscut-o …
o fac pt ca este una din putinile pagini care INCA nu a fost cumparata si transformata in ‘pepeniera de electorasi tampiti”.
PENTRU ANCA PARGHEL
( “Cand eram copii, odata….” DOINA BADEA )
…erau doi copii atat de frumosi incat inviorau ,inmiresmau toata gara Burdujeniului cu veselia, muzica, iubirea, juramintele lor,atunci cand luau trenul spre Iesi,…
cine a tradat ?, mintit primul ?, de juramintele nu au fost tinute pana la moarte… , motiv necunoscut a acestui FINAL ?!
…poate ca juramintele ar trebuie facute pe termen determinat si…REINOITE….,
decat sa nu poata FIE DUSE fie, sa devina O POVARA, transformandu-l intr-un vesnic chinuit pe cel ce nu se poate dezlega de ele…
TI-AM DAT O SANSA , LUME !
ma intreb uneori
ce vei face lume fara mine
cu atata mirare de copil
vei fi mai vitregita
cine iti va consfinti notiunea
construind desavarsirea
si cine va mai fi atat de naiv
sa creada in/cu tainele tale
cu inima-i masurand nesfarsirea
crezan ca poate musca
doar intinzand mana
dintr-un colt de luna
si arunca dupa poftele ei
soarele
inconjurand pamantul
luandu-se la tranta
cu insasi bolta cereasca
si timpul
adunad
in notele stranse din pumni
infinitul
cine va mai mangaia
in fiecare dimineata
neobosind
cu genele-I culmile zarii
si se va juca
de mana cu pescarusii
pe pletele unduitoare ale marii
calatorind
rezemata de cerul din ea
in rochie de mireasa
si cheltuind
intr-o singura noapte de vara
toti banutii de argint
risipiti pe luciul apei
de luna generoasa
…………………
doar pe tine lume
n-am reusit sa te inteleg
de ce esti mereu flamanda
nefericirea celuilalt fiindu-ti hrana
proslavind minciuna si tradarea
murdarind sfanta clipa
aratand-o cu degetul
lume inconstient-o
eu stiu ca-ti vei continua spectacolul
si fara personajul meu
dar cand n-o sa mai ai alt naiv
piedica alunecarii
si-mi vei simti lipsa
caci va veni si ziua acea
eu voi fi trecut de mult
acele praguri fara de-noarcere …
povestind
despre sansa ce ti-am dat-o
lume
NEBUNO !
PENTRU TOTI CEI CE NE-U DARUIT SUFLETUL LOR !
Iar “NOI”, creere spalate in ultimii ani de “dalmatieni”, “patricieni”,”taricieni”, “becalieni”,”patapievicieni” “masteranti in ciocioline”,si alte astfel de specii aparute din extraterestre incubatoare (adica inca nu s-a descoperit sorgintea lor,dar cu siguranta NU apartin/e acestui pamant) cumparam bucurosi la un prêt pe care inconstienti INCA nu-l realizam: marimi si culori de organe genitale de pe toate drumurile ce le mancam pe painea cu euri, toata ziua, cu mic cu mare , noaptea nici nu mai spun…,
uitand sa-I pretuim IN VIATA, PE ADEVARATII ROMANI !!!
…dar, “Ne aruncam dupa…” , toate aratarile din mass-media, slugi pe viata patronilor ,sa scriem cersafuri de sterpe cuvinte ….
De: brindusa pe decembrie 7, 2008
la 12:27 pm
@brandusa
Daca vrei iţi pun la dispozitie acest blog unde am să-ti postez scrierile tale si o sa specific ca tu esti autoarea.
De: PELERINUL pe decembrie 7, 2008
la 2:01 pm
Nu ! NU ! NU !
NU VREAU !
NU e drept !
Tu esti cel care TREBUIE sa mai scrii !
Generozitatea ta -in cazul in care nu este o aluzie -, o s-o iau ca pe un frumos cadou de Mos Niculae .
s-apoi, tu nu vezi ca nici macar nu stiu sa scriu corect ? !
si , chiar daca as invata, la cat si cate se scrie….
doar imi vine si mie asa, uneori, om fiind…
sper ca a inteles omenirea ca nu din cauza “aparitiilor mele” nu mai scrii ,pt ca nu ai scris nici atunci cand nu am mai aparut , rugandu-te sa o faci …si eu tot am asteptat….si tot astept…si
iar si iar, iti multumesc !
si oricum, peste putin timp voi pleca pt mai multa vreme departe de lumea dezlantuita, adica :doar cer si…pamant , unde linia de orizont voi fi …chiar EU, PLECAND….
si oricum… NIMENI NU SCRIE CA TINE !
De: brindusa pe decembrie 7, 2008
la 6:57 pm
@brandusa
Mă copleşeşti!
Crezi că merit eu asemenea aprecieri?
Oricum iti mulţumesc
Să scriem fiecare câte un post, atunci când voim, poate aşa acest blog nu are să moară!
Hai să încercăm!
De: PELERINUL pe decembrie 7, 2008
la 10:21 pm
Ca dovada ca meriti aprecierile , in loc sa ma uit la “negocieri”, asteptam un semn !
O sa incerc sa-mi amintesc (desi nu o sa-mi fie deloc greu privind natura amintirii) despre cum imi faceam planuri tot anul : cati bani voi castiga cu uratul !
si daca o sa am timp,promit sa impartasesc blogului tau si celor care nu au trait astfel de emotii de neuitat, si nemaiantalnite-n zilele noastre sau in alte meleaguri…cum umblam singura cateva sate…pentru banii de cheltuiala pe tot anul viitor .
ar trebuie sa ia aminte si altii … de atunci am invatat cum sa cheltuie banii munciti .
si aveam vre-o sapte anisori.
esti mai generos decat luna cand se ascunde dupa nori ..
de eclipsa nici nu mai spun….
o saptamana frumoasa !
De: brindusa pe decembrie 7, 2008
la 11:12 pm
@brandusa
Iti multumesc.
De: PELERINUL pe decembrie 7, 2008
la 11:27 pm
” Hai sa incercam !”
Soare si DEZ onoare…
Astazi, am fost la Giurgiu si m-a insotit tot drumul dus-intors acelasi dar, un altfel de SOARE.
mai mult decat daruitor unilateral (noi fiind vesnic nerecunoscatori…), reflectat in toata splendoarea pamantului, pana si in cioburile de scticla ce se credeau o clipa, diamant.
incat, mi-a venit sa cred ca de langa El, imi zambeste Anca…facandu-ma sa ma simt atat de aproape de spiritul ei, si…
atat de departe de locul unde clanurile acestui spatiu mioritic sfideaza orice limita ….
daca ar fi fost in Japonia ,clanul pierdant si-ar fi facut harackiri si nu s-ar fi pupat ca “ai nostri” (cu tot cu cei pe care i-au folosit pe post de catei si le-au ordonat sa arunce cu toate spurcaciunile in… ceilalti, adica MASS-MEDIA ) in bot si in …, luandu-se de mana “CA FRATII-MOSTENITORI”, spre…BANII PUBLICI !!!
si peste “NOI “care…
atat de repede murim,
cu fruntea-i ganditoare
de atata DEZ onoare
…………..atata SOARE !
pentru tine, pentru Anca, si pentru toti cititorii tai intr-o zi cu SOARE , urmatoarele versuri :
“Murim… ca mâine
E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare…
Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.
Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate
si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
NOI, CARE ASA DE REPEDE MURIM.”
De: brindusa pe decembrie 9, 2008
la 4:58 pm
Draga Pelerinule ,
in comentariul meu din data de 16 septembrie 2008, a “APARUT O GRESEALA”, in sensul ca, in loc de litera “P” de la “VOM FI PAMANT ! ” , apare o iconita care, nu a fost “acolo” in momentul cand am postat comentariul…
Te rog din suflet, cand o sa ai timp , sa o “repari ” !
Mi-a fost atrasa atentia , astazi, de catre prietenul meu .
MULTUMESC !
si
UN AN MAI BUN !!!
De: brindusa pe ianuarie 15, 2009
la 3:53 pm
15 ian.va dainui peste nemurire…
Draga Pelerinule,
chiar daca nu mai am aproape deloc timp pentru virtual , nimic nu ma poate impiedica sa nu-mi amintesc de 15 ian..
dar pt. ca am inceput sa simt cum in spatele meu nu creste timpul ci, iscate sunt talazuri de parerile de rau…da-mi voie sa –I scriu Eminului meu drag, cateva cuvinte…
simtire de muritor…
(marturisire)
ca un copil inca
imi fac noapte de noapte
culcus din stele si
ma invelesc cu luna
iubind culoarea lor
a fulgerului
a vantului zmeu
de durut nu ma doare decat
culoarea timpului meu
pt ca eu nu
sunt insecta din chihlimbar
pe zi ce ma petrec
capat o alta paloare
si Doamne cat ma doare
ma doare
ma doare
ca un copil alerg
mirandu-ma inca
cu viata de mana
pe un bat de vata
s-atunci de ce
in spate-mi simt
cum involburate-mi cresc
talazuri de pareri de rau
intre cer si apa
si deasupra-mi gropii
intr-un cimitir strain
cum parca a-nceput
ne indurator si surd
un clopot tare si natang
la-nmormantarea mea
pe drum ne intorcator…
sa-mi bata
sa bata
sa bata
atat de tarziu invatam, cat este de greu sa nu ne “risipim” si sa ne apartinem, sinelui nostru…
singurul care ne va tine de urat in cosciug (sac !) .
care ne va insoti si de care vom avea nevoie, ”dincolo”…
si,
la multi ani, inca…
cu prietenie,
pentru tine si toti cititorii acestei pagini,
brindusa birsan
De: brindusa pe ianuarie 14, 2010
la 11:40 am
Mulțumesc Brândușa!
De: PELERINUL pe ianuarie 17, 2010
la 5:49 pm
diferenta dintre asalt si…iubit
Draga Pelerinule,
stiu ca aproape nimeni din cei ce o sa intre pe aceasta pagina nu o sa fie de acord cu ce am sa scriu ( inafara poate, de tine) dar eu, cu bunavointa ta, tot am sa-ti spun, ce mai cred ,inca…si anume ca, George Cosbuc, este mai actual ca niciodata, pt ca “bogatul”, cat e el de bogat, va fi doar asaltat de toti flamanzii care se vor preface ca-l vor iubi din stomac dar, niciodata , cu/din inima…
lumea e plina de fetite proaspat maritate cu bogati, surprinse de paparati iubindu-se cu saracii … care ,evident ,la randul lor –saracii-, simt, parca cum, dintr-o data, transormandu-li-se sentimentele dinaintea nuntii pentru mireasa in… “tot-interes” .
pt ca, iubirea-n stare pura, E FLOARE RARA !
EA, nu poposeste (infloare) decat, intre Lisandru si …natanga .
ce se strofoca mass-media, in orice forma, sa ne convinga despre marile iubiri dintre”baieti de dorobanti” si fetite “vipuri” de duzinadetreiluni, nu sunt decat scalambaturi…finalizate de instante unde, “craii”, intra pe usa infractorilor…pentru a divorta din mers de “una” ,pentru “alta” , la fel .
cel putin asa cred eu , inca…
pt. gazduirea ta :
DUSMANCELE
Las’ ochii, mamă, las’ sã plânga!
Tu-n leagăn tot cu mâna stângă
Mi-ai dat sã sug, de-acea sunt
Nătângă!
Dar n-am pus doară jurământ,
Sã merg neplânsă în mormânt!
Nu plâng ca mi-e de Leana teamă,
De ciuda plâng eu numai, mamă.
Cuvintele ei nu le ieu
In samă,
Dar mi-e ruşine şi mi-e greu,
Că scoală satu-n capul meu.
Ea duce sfat din casă-n casă,
Ca n-am broboadă de mătasă,
N-am sort cu flori – şi dacă n-am
Ce-i pasă?
N-am mers sã-i cer, aveam-n-aveam,
Si n-o sã-mi meargã neam de neam.
Stă-n drum de vorba cu vecine
Si bate-n pumni: – “Sã mor îmi vine,
Auzi tu! Sã se prindă ea
Cu mine!
Sti ieri la moară ce spunea?
Că-s proastă foc şi gură-rea!
Si-auzi! Ii umblă-n cap, tu soră,
S-ajunga ea Lucsandrei noră!
O, meargã-i numele! N-o vezi
La horă?
Ce sort! Nu-ti vine nici sã crezi,
Fă cruce, fã, sã nu-l visezi.
Nu l-aş purta nici de poruncă!
Ce poarta ea, alt om aruncă
C-un rând de haine-o văd mergând
La muncă,
La joc şi hori acelaşi rând,
Il poarta-ntr-una, şi de când!
Lucsandra-i doară preuteasă,
Ea-şi cată nora mai aleasă,
S-o ducă-n bunuri şi-n duium
Acasă.
Ea n-a ajuns, oricum si cum,
Sã-si stringă nora de pe drum.
Sã-şi ieie nora pe-o Satană?
Ca e saracă şi golană,
De ce nu vine ca sã-i dau
Pomană?
Nu-i casa lor în care stau
Si-n casă nici cenusa n-au!”
Auzi tu. mamă, câte-mi spune?
Si-aleargă-n sat sã mai adune
Si câte porecliri pe-ascuns
Imi pune.
De-aş sta sã-i dau şi eu răspuns,
La câte legi am fi ajuns!
Ea-mi sare-n drum, ca doară-doară
M-apuc sã-i spun o vorbă-n poară,
Si daca tac, îi vin călduri
Sã moară.
Sã vezi tu, mamă, -njurături!
Ca ea cu mã-sa-s zece guri.
Cu gura mãsa bate-o gloată,
Si-i de otravă Leana toată -
Mi-ar pune capul sub picior,
Sã poată.
Dar lor pe plac eu n-am sã mor,
Ca n-am ajuns la mila lor.
De foame nu dau popii ortul!
Eu iarna singură-mi ţes tortul
Si umblu şi eu cum socot
Că-i portul.
De n-am mătăsuri, am ce pot,
Nici bun prea-prea, nici rãu de tot.
Mã prind cu ea? Cel-sfânt s-o bată
Dar cum mã prind? Ea e bogată,
Ce haine mi-am fãcut ca ea
Vr’o dată?
La joc mã poţi oricând vedea
Cu fetele de sama mea!
Ori am vorbit cu dânsa glume?
O fac de râs şi-i scot eu nume?
Ori ies, gătita-n ciuda ei,
In lume?
Ii ştiu eu focul – ochii mei!
Lisandru e, ca alta ce-i?
Dar ce? Il ţiu legat de mine?
Il trag de mânecă? Ba bine!
El vine-aşa, de dragul lui,
Când vine.
Eu nu pot uşa sã i-o-ncui,
De sta prea mult, eu cum sã-i spui?
Sunt eu la urmă vinovată,
Că Leana umblă ca turbată
Sã-l vadă-n casa lor intrând
Odată?
Si dacă lui nu-i dă prin gând,
Ea blestemă de nu-şi dă rând!
Dar poate da ea bobi cu sita!
O fierbe ciuda pe urâta,
Că-s mai frumoasă decât ea,
Si-atâta!
Sã aiba Leana-n frunte stea,
Nu-i partea ei ce-i partea mea.
Că boii-s buni, bine-i bogată,
Dar dacă pui flăcăii odată
S-aleaga dinşii cum socot
O fată:
Bogata-s pupă boii-n bot,
Imbătrânind cu boi cu tot!
|
De: brindusa pe februarie 23, 2010
la 6:51 pm
“natanga”
natanga cum sunt, da-mi voie intru-nceput sa vin cu o explicatie pentru batjocoritori si apoi, sa redau paginii tale, cel mai frumos testament care s-a lasat vreodata…
Motto: “Cel ce este unit cu adevarul stie bine ca merge pe calea cea dreapta, desi multi il dispretuiesc ca fiind fara minte; [...] el insa s-a cunoscut pe sine cu adevarat, nu (cum spun aceia) ca unul iesit din minte, ci ca unul eliberat din framantarea nestatornica si schimbatoare a diversitatii gresite in tot chipul prin Adevarul simplu si neschimbabil”. Sfantul Dionisie Areopagitul,
De: brindusa pe februarie 25, 2010
la 11:14 pm
Români, fraţi dragi şi încercaţi,
Cugete risipite, vetre stinse şi trădate,
Români smulşi din glia sfinţită
cu sudoarea muncii strămoşeşti,
Vouă, vă închin toată durerea şi toată nădejdea mea.
De două zeci de veacuri stăm înfipţi şi neclintiţi în stâncile Carpaţilor, după cum de două zeci de veacuri stă Traian înfipt şi neclintit în stânca Romei.
Ca şi columna lui Traian suntem unde am fost şi ramânem unde suntem. Istoria noastră oferă un spectacol unic: am păstrat intacte trăsăturile caracteristice ale rasei latine. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu graiul nostru, care este unul şi acelaşi din Maramureş şi până la Timoc…Şi veşnic am rămas hotar şi temelie de civilizaţie în contra tuturor dărâmătorilor şi a tuturor cotropitorilor.
Aceasta a fost legea noastră. De aici vine mândria noastră tăcută, în faţa cotropirii ca şi în faţa prieteniei. N-am răspuns la sălbăticie cu violenţă. N-am urât niciodată. N-am privit cu trufie închipuită şi gălăgioasă în jurul nostru ca să ne ascundem slăbiciunile.
Învingători, nu am lovit în învinşi. Viaţa, drepturile şi bunurile învinsului au fost de noi totdeauna respectate. Omul a fost pentru noi om, chiar când am suferit de ura şi de apăsarea lui.
De aceea nu ne-am înnecat durerea în mândrie, iar din revoltă ne-am făcut noi temelii de viaţă. N-am atacat niciodată pe nimeni.
Poporul românesc n-a lovit niciodată prin spate şi nu şi-a dezlănţuit niciodată cuvântul sau fapta fără măsură.
Poporul românesc n-a cotropit niciodată un pământ străin şi n-a atins nici o brazdă fără drept şi fără luptă. Pentru el, cuvântul a fost totdeauna sfinţit. Şi el a ştiut răspunde de veacuri la prietenie, cu frăţietate şi la înţelegere, cu recunoştinţă.
Din cauza influenţelor politicianismului, a ignorării pericolului şi a nepăsării care caracterizează naţia, minoritarii au pătruns în tot aparatul statului şi au reuşit să se infiltreze, în cantitate considerabilă, pe treptele cele mai înalte ale conducerii. De aici, fără să o arate şi lucrând ca nişte adevărate termite, cu metodă şi întotdeauna perfid, sapă necontenit la temelia statului [1].
[1]. Este una dintre cele mai periculoase cauze, fiindcă este invizibilă şi nepipăibilă, a dezorganizării, a haosului şi a regimului în care ne sbatem. Fiindcă, de pildă, cum putem să ne explicăm faptul evident că instituţii ca Poşta, Căile Ferate, Finanţele, care înainte constituiau nu numai fala noastră, dar serveau de multe ori drept exemplu ţărilor cu alt trecut şi cu altă vechime, astăzi sunt în halul în care sunt. Au pierdut Românii, toţi Românii, dintr-o dată calităţile de care au dat dovadă când erau apreciaţi pe baza rezultatelor şi acţiunilor lor, ca buni organizatori, patrioţi, energici, cinstiţi, pricepuţi, devotaţi serviciului etc. etc.?Este cu putinţă aceasta? Desigur că nu.
Cercetând însă structura organismului nostru de stat şi meditând profund asupra lui găsim deslegarea enigmei. Intr-o documentată lucrare întocmită la Marele Stat Major, se poate vedea cât de mare este cangrena care roade organismul nostru în această privinţă. Sunt instituţii şi regiuni în care ne-am transformat, în ceea ce priveşte aparatul conducător, din majoritari în minoritari.
Este cea mai bună armă pe care am dat-o pentru Geneva în mâna Ungurilor, fiindcă am făcut noi înşine dovada sau că nu suntem majoritari sau că nu suntem, sub raportul culturii şi pregătirii, în măsură să administrăm ceea ce am pretins că ni se cuvine.
Aşa se face că, în loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială.
Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frânt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase. De aceea, ştiu că tu, sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine; că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copiii, că pământul ţi-a rodit puţin şi gurile casei tale sunt multe.
Ştiu că tu meşteşugar chinuit nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul muncii tale; că râvneşti să nu-ţi mai vezi copiii ofiliţi şi săţi vezi fruntea despovărată de griji şi sărăcie. Ştiu că tu, bogatule, eşti turburat fiindcă ai voi pace şi linişte, pentru ca să ai siguranţa bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşii tăi [2].
[2]. Căci, să ştii bogatule că averea ta ne e scumpă – dacă este curată – fiindcă e a ţării; că lucrurile casei tale, pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta, bucuria altora.
Şi tu, cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi astăzi, ştiu că aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi preţuiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi vieaţa în umilirea sărăciei.
Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate. Neamul Românesc – popor de muncă şi nu parazitar – vrea înnoire, vrea libertate şi vrea să-şi trăiască adevăratul Naţionalism, prăvălind pe toţi cei care – conştient sau inconştient – îi împiedică drumul viitorului.
Puterea unui Neam faţă de el însuşi şi prezenţa unui Neam în lume şi în Istorie se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare ştie să-şi afirme cugetul şi voinţa nestrămutată.
În România trebuie să trăiască şi să fie puşi în valoare mai întâi Românii; ceilalţi, dacă rămân locuri libere, vin după ei. Împotriva tuturor piedicilor şi intrigilor duşmane, a clevetirilor şi ameninţărilor nemernice, trebuie să ducem Ţara în matca viitorului, în val de veac, ca să-i asigurăm drepturile nepieritoare.
Revoluţiile naţionale nu sunt acte de violenţă, revolte, ci idei în marş. Toate adevăratele revoluţii naţionale s-au întemeiat prin zidiri şi nu prin prăbuşiri. Ele au folosit toate rezervele naţiunii şi au întrebuinţat toate generaţiile, respectând instituţiile fundamentale ale vieţii şi ale scopurilor omului.
De aceea, vă chem pe toţi, din toate generaţiile şi din toate clasele, ca să înfăptuim marea chemare a istoriei noastre.
Chem pe toţi Românii fără nici o deosebire de profesiune, pentru că expresia voinţei naţionale nu se poate opri în faţa hainei sau rostului profesional de vieaţă. Daţi Patriei tot ce este mai bun în voi. Fiindcă azi se toarce sub ochii voştri soarta de veacuri a lumii. Şi la împlinirea ei fiecare trebuie să vă simţiţi chemarea.
Ne trebuie împăcarea generaţiilor, respectul trecutului, cinstirea a tot ce e bun şi nepătat în Neamul Românesc, pentru ca să ne merităm moştenirea strămoşilor şi slava urmaşilor. Ne trebuie respectul vieţii şi al averii, temeliile Neamurilor şi ale Civilizaţiilor, nu pentru a le lăsa să trăiască desfrânat şi în afară de interesul naţional şi social, ci pentru a le supune toate – din libera lor pornire – marilor comandamente naţionale.
Un neam nu poate să-şi ţină în mâini lanţul eternităţii naţionale, decât dacă ştie să cinstească, verigă cu verigă, tot ce e al lui. România pe care voim să o făurim va fi un Stat întemeiat pe primatul românesc în toate domeniile şi se va întemeia pe structura noastră agrară şi ţărănească. Naţionalul şi Socialul vor fi pietrele de temelie.
La temelia Statului vor sta întotdeauna muncitorul agricol de la ţară şi muncitorul de la oraşe – funcţionarul şi lucrătorul. Acesta este drumul viitorului, la care chem tot ce e curat, întreg, nepătat, neobosit, pe întregul cuprins al Ţării.
Pentru a ajunge la această înfăptuire viitoare, se cer acum: ordine, disciplină şi muncă. Pe plan social, la temelia Statului stă familia [3].
[3] Familia românească, cheia de boltă a rezistenţei şi a prosperităţii neamului nostru. Iar la temelia familiei, vă cer să fiţi voi femei române de pretutindeni. Căci numai în familie puteţi cuprinde taina adâncă a vieţii; şi numai prin familie puteţi fi înconjurate de adevărata dragoste şi respectul ce vi se cuvine.Cel mai preţios dar pe care Dumnezeu îl aduce Neamului este copilul. Darurile Cerului, trebuie cinstite cu mare îngrijire. Oricum va fi: bogat sau sărac, frumos sau urât, îngrijit sau părăsit, dotat sau nedotat, paşii lui trebui îndreptaţi pe acelaşi drum – lupta continuă către cinste.Să fie cinstit în toate. Din cinste se naşte: munca, bunacuviinţă, dragostea, cumpătarea, voioşia, seninătatea, bunătatea, jertfa şi chiar eroismul. Sufletul unui copil este cea mai plăpândă alcătuire, în care impresiile capătă ecouri uriaşe, ce se transformă în înclinări pentru o viaţă întreagă.
Să-i deprindeţi să creadă în Dumnezeu şi Biserica Lui. Să se închine cu tăria cu care Biserica era iubită de strămoşii noştri. Să se deprindă să-şi apropie sufletul de Dumnezeu şi să-i feriţi de trufia deştertăciunilor. Să le spuneţi că Neamul Românesc, în înţelesul nesfârşit al generaţiilor, cuprinde toate sufletele morţilor şi mormintele strămoşilor. Că aceste morminte trebuie cinstite. Prin cultul morţilor vor avea totdeauna sprijinul sufletelor care s-au jertfit pentru neam.
Tot prin cultul morţilor şi mormintelor strămoşilor îi veţi face să iubească pământul Ţării. Să le şoptiţi zilnic că prin ecoul şi îndemnul care vine din morminte, a trăit şi trăieşte neamul acesta.
Cunoscând orice limbi străine să iubească un singur grai, acela al strămoşilor noştri. Adâncul firii româneşti nu poate fi cuprins decât prin graiul românesc. Să-l cinstească, să-l păstreze şi să-l lase moştenire nepătată.
Să-i creşteţi luptători, dar să-i deprindeţi să fie blânzi. Blândeţea este o podoabă unică a sufletului românesc. Blândeţea, oriunde vor găsi germeni de viaţă. Să le îndreptaţi zilnic mâna să ajute pe cel în nevoie. Să le răspundeţi totdeauna şi la toate întrebările. Să le cetiţi şi să cetească. Astfel îi veţi deprinde să aibă pasiunea de a se cultiva. Şi mai ales, învăţaţi-i să muncească. Munca să o iubească şi să o respecte, pentru că totdeauna înnobilează. Faceţi-i să înţeleagă cât de greu trece vieaţa fără muncă. E groaznic să te simţi trăind ceas cu ceas şi să nu foloseşti nimănui.
Iar faţă de copii, căsătoria voastră să fie o taină. Să nu lăsaţi niciodată ca vălul să fie rupt de asprimea unor cuvinte sau fapte nesocotite. Certurile dintre părinţi aruncă nesfârşită uscăciune în sufletele lor crude.
Neînţelegerile voastre, păstraţi-le şi feriţi-le de ochii şi urechile lor. În alt fel le pustiiţi sufletul pentru totdeauna. Gândiţi-vă şi înţelegeţi că nu puteţi fi înlocuite şi că nimeni nu ar putea face nimic din toate acestea în locul vostru.
Pe plan spiritual credinţa [4].
[4] Nu există putere în lume care să poată opri biruinţa lui Dumnezeu şi a celor care au crezut şi cred în El.
Statul viitor va fi un Stat de disciplină, de ordine şi de acţiune creatoare. Tineretul va fi educat în duhul de jertfă naţională şi de idealism creştin pentru care s-au trudit şi s-au jertfit, veac de veac, Voievozii, vitejii şi martirii noştri.
Ţărănimea va fi îndrumată spre o viaţă nouă, Statul organizând producţia agricolă, dând unelte şi maşini ţăranului, creând o industrie alimentară şi transformând ordinea sanitară atât de înapoiată a satelor noastre.
Muncitorimea va fi ridicată prin sporirea producţiei şi prin crearea de mari lucrări publice, căi de comunicaţie, canale şi irigaţii.
Funcţionarii vor fi întrebuinţaţi în această mare acţiune a Statului şi li se va deschide drumul spre întreprinderile private, pentru a asigura tuturor salarii demne de munca şi rolul fiecăruia.
Cărturarii şi slujitorii Bisericii vor avea în acest Stat rolulcare li se cuvine despicătorilor de drumuri şi ziditorilor de suflete. Singura politică pe care trebuie să o faceţi este aceea a iubirii de Neam şi a apărării drepturilor lui sfinte prin muncă, prin cinste, prin blândeţe, prin conştiinţă şi, mai ales, prin exemplul vostru în toate şi faţă de toţi. Am pornit de la icoane şi altare, să ne întoarcem la ele [5].
[5] Biserica lui Cristos nu înseamnă numai ziduri, icoane, coruri, lumânări, clopote, slujbe. Ea este dragoste, jertfă, milostenie, trudă, curăţenie sufletească. Oriunde trăieşte un suflet curat, acolo este un altar al dumnezeirii.
Fii om, fii drept, şi recunoaşte că deasupra ambiţiilor şi intrigilor şi urilor este Patria, este veşnicia Neamului; şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată. Să ne unim în muncă şi în frăţie, în gândire şi în simţire, în dreptate şi în lege, în disciplină şi în cumpătare, în ordine şi în credinţă, pentru ca prin muncă să ne întărim, să prosperăm şi să fim gata pentru orice ceas, fiindcă numai aşa vom spori stima prietenilor şi grija duşmanilor.
Trebuie să redăm muncitorului puterea producţiei, ca să putem ajunge la ieftinătatea vieţii; trebuie să dăm ţăranului liniştea ogorului, ca să poată munci; trebuie să dăm orăşeanului siguranţa vieţii şi a ordinei, cărturarului puterea gândului.
Întreaga Ţară trebuie să păşească la muncă şi la ordine.
Pe deasupra tuturor frământărilor şi peste toate neînţelegerile, avem datoria faţă de strămoşi şi faţă de urmaşi să ne pregătim Statul şi Neamul pentru apărarea drepturilor lui veşnice.
Prindeţi voiniceşte de umeri pe toţi fraţii noştri [6] de pe întreg cuprinsul românesc, scuturaţi conştiinţele de toate îndoielile şi de toate laşităţile trecutului, sfărâmaţi ambiţiile deşarte şi, sub imboldul vostru şi sub exemplul vostru, uniţi pe toţi1 într-un singur gând, într-o singură simţire, într-o singură voinţă, către un singur ţel: izbânda României.
[6] Toţi Românii hotărâţi, toţi Românii cinstiţi, toţi Românii sârguincioşi, toţiRomânii întregi.
Astfel, legea credinţei, legea dreptăţii, legea disciplinei, legea muncii, legea educaţiei severe, legea tăcerii, legea solidarităţii naţionale şi a sprijinului reciproc şi legea onoarei, vor fi legile de temelie ale Statului de mâine. Trebuie cinste, trebuie dreptate şi justiţie.
Române! Mulţumirea ta şi a familiei tale împovărate va veni prin înfrăţirea tuturor, prin munca noastră laolaltă, prin înţelegere şi ascultare şi nu pe căile urii sau ale prăbuşirii altuia. Fiindcă munca şi credinţa înalţă, pe când invidia şi ura surpă.
Fiţi creştini, fiţi oameni, fiţi Români întregi. Luaţi aminte că aceea ce a prăbuşit pe alţii, a fost goana după bunuri şi interese prea pământeşti.
Nu uitaţi că aceea ce a dărâmat aşezări şi Tronuri, a fost mânuirea oarbă şi sângeroasă a trufiei, a răzbunării şi a violenţei.
Dăltuiţi în cugetele voastre piatra de întemeiere nouă a Neamului. Nu vă risipiţi sbuciumul în fapte mărunte, în clocotiri învrăjbitoare şi în războiri sterpe. Acestea vă scoboară şi amuţesc poruncile morţilor voştri.
Neamul acesta trebuie ridicat, întărit, îndreptat. N-avem nici un minut de pierdut în această privinţă. Un regim nou de viaţă curată, un regim de viaţă armonioasă şi frăţească între conducători şi conduşi [7]; un regim de viaţă plină de ideal, de cuget curat şi de forţe creatoare: este o muncă grea, neînchipuit de grea, care cere gândire, organizare, metodă, ordine, disciplină, neslăbită voinţă şi dârzenie.
[7] În acest sens, orice şef trebuie să se poarte cu subalternii săi cu omenie. Acest sentiment nu poate şi nu trebuie să lipsească nici chiar în Armată, unde disciplina comportă oarecare rigiditate.Sentimentele sufleteşti de omenie faţă de subaltern aduc din partea acestuia dragoste de muncă, încredere în şefi, în vigoarea morală în toate acţiunile lui bune, mândria respectului ce i se dă, personalitate. De aceea, în serviciul zilnic, în discuţiunile ocazionale, în viaţa socială şi în greşelile ce eventual se fac, şeful este dator să-şi trateze subalternii în cadrul legilor, însă urban şi civilizat – nu se admit două atitudini: una de platitudini în sus şi alta de brutalitate în jos.Iar când e vorba de a cumpăni dreptatea, să aibă în vedere că aceasta se dă după legiuiri scrise, dar se dă şi după comandamente de ordin moral şi sufletesc şi că nu se poate admite ca cineva să aibe dreptate şi să nu i se dea.
Altfel, subordonaţii nu vor voi să aibă iniţiativă, iar a avea iniţiativă înseamnă a avea curajul răspunderii şi încredere că riscurile vor fi dominate de rezultate.
În cadrul legilor, iniţiativa cea mai largă trebuie să anime pe toţi cei câţi fac parte dintr-o instituţie civilă sau militară. Ceea ce trebuie însă să se ţină în seamă în exercitarea iniţiativei este corectitudinea: corectitudine în interpretarea legilor, corectitudine în aplicarea lor.
Dacă o faceţi cinstit, dacă nu umblaţi după foloase personale sau de castă, dacă nu vă uitaţi cu ochi răzbunători în trecut, dacă întindem o mână frăţească tuturor cari sunt în stare să pună sufletul, priceperea, cinstea, munca şi patriotismul lor în slujba Patriei, dacă lăsăm ambiţiile şi păstrăm proporţiile, vom reuşi.
Nu oricine e pregătit pentru această împlinire, ci numai acei care n-au mâinile pătate de sânge, de averea Statului sau de fapte murdare.
Toţi pot însă s-o ajute, pentru că este Casa Neamului la care toţi au datoria să zidească. Familia, Şcoala, Biserica, Justiţia, bogăţiile pământului nostru şi toată aşezarea Statului, trebuie reîntemeiate, înrădăcinate de-a-pururi în duhul şi rostul nostru de viaţă românească.
Săteanul aşteaptă ridicarea, muncitorul vrea mulţumire, ostaşul vrea onoare, orăşanul vrea siguranţă. Nu putem întemeia nimic dăinuitor dacă nu respectăm legile omeniei şi ale vieţii.
Viaţa omului, cinstirea avutului, respectarea muncii şi casei altuia sunt valori pe care veacuri de civilizaţie le-au împietrit în fiinţa popoarelor, iar când acestea s-au dărâmat în datinile unui Neam, Neamul s-a stins.
Un popor care nu respectă trecutul şi datina creştinească, un popor care îşi pierde credinţa, un popor care nu cultivă iubirea pentru morţii săi, este un popor condamnat [8].
[8] Căci, de la antici şi până astăzi, nu răzbat în veşnicie decât popoarele care au cultul eroilor şi al mormintelor.Eroii şi martirii sunt pentru un neam ceea ce sunt profeţii pentru religie şi sfinţii pentru Biserică. Ei sunt verigile prin care se leagă lanţul veşniciei naţionale…Ca magii, cărora singuri le-a dăruit Domnul taina drumurilor de lumină, aceşti despicători de poteci noi îşi duc harul pentru împliniri de taine.Cu cât un neam îşi poate împodobi mai mult istoria cu apariţiile acestea neobişnuite, cu atât el e mai glorios şi mai mare ; şi cu cât un neam este mai sterp în înţelegerea şi în crearea eroilor şi a martirilor, cu atât prezenţa lui în Istorie este mai măruntă şi mai trecătoare. De aceea, popoarele trebuie să aibă o adevărată religie închinată oamenilor predestinaţi, eroilor şi martirilor.
Trebuie deci să reluăm firul întrerupt şi să călcăm pe drumul pe care au călcat strămoşii noştri [9].
[9] Adică Neamul Românesc trebuie să se întoarcă la izvoarele lui; fapta lui să oglindească toate virtuţile strămoşeşti.
Crucea şi Stindardul, Ogorul şi Patria, Onoarea şi Virtutea, Înfrăţirea şi Iubirea, Legea şi Omenia să fie ţelul nostru de acum înainte, fiindcă el a fost, veac de veac, este şi va rămâne crezul adevăraţilor Români.
De acum înainte seriozitatea va lua locul uşurinţei, vrednicul va da la o parte pe nevrednic, onestitatea va zdrobi tâlhăria, caracterul va înfrânge pe viclean şi-l va împiedica să mai străbată, prin intrigă şi linguşire, prin minciună şi perfidie, prin înrudire şi prin ticăloşie, către vârfurile de comandă pe care au pus stăpânire acei care au dus Ţara şi instituţiile ei acolo unde ştim, simţim şi suferim că sunt.
Trândăvia, interesul personal, intriga, necinstea, minciuna, trădarea, linguşirea, lipsa de merit şi de caracter, ameninţarea şi ura – acestea le urâţi cu toţii – o ştiu – şi eu le urăsc cel dintâiu.
Munca, adevărul, dreptatea, cinstea, caracterul, onoarea, loialitatea, meritul şi ridicarea prin competenţă şi disciplină, respectul faţă de toate aceste temeiuri de viaţă, iată ce aţi voit, iată ce trebuie să întemeiem în noul Stat.
Opera aceasta grea nu o vom duce la bun sfârşit decât dacă este o unire desăvârşită între noi, unire care să pornească din sufletele şi din minţile noastre şi care să se traducă în acţiune [10].
[10] Nu uitaţi că statul Naţional înseamnă topirea tuturor credinţelor şi a tuturor forţelor noastre într-un singur scop: rezidirea pentru veşnicie şi din temelie a Neamului nostru.
Numai procedând astfel vom putea să salvăm acest nenorocit atât de încercat Neam.
Cu cât loviturile vor fi mai mari, cu atât dârzenia noastră va trebui să fie mai mare, munca noastră mai încordată şi voinţa noastră de a învinge mai fără de limită.
Deschideţi înainte larg porţile casei voastre şi primiţi pe toţi acei care vin purtaţi de puterile lor, de trecutul lor nepătat, de dârzenia lor românească şi de voinţa lor de înfrăţire, de muncă şi de luptă.
Nu duşmăniţi pe nimeni, nu îndepărtaţi pe nimeni, oricare le-ar fi fost judecata şi credinţa politică până azi. Neamul nu are destule energii şi destule suflete câte ne trebuie pentru viitoarea şi marea lui înălţare, pentru ca vreuna să rămână în afară. Alte ţări au sfărâmat în ruine, au scăldat în sânge si au plătit cu jertfe de fraţi actele reparatorii şi înnoirile din temelie ale alcătuirilor lor. Noi să le împlinim numai cu frământarea sufletelor noastre şi în liniştea faptelor noastre.
Un Neam poate fi redeşteptat prin viforul entuziasmului, dar nu poate fi înălţat decât prin dogoarea muncii şi patima răspunderii.
Adevărata educaţie nu este numai şcoala cărţii, ci şi şcoala Neamului. Ea zideşte nu numai cultura, dar înalţă şi întăreşte conştiinţa naţională, prin cultul credinţei în Dumnezeu şi în puterile Patriei.
Învăţământul este şi şcoala vieţii şi şcoala luminii. Adevăratul profesor dăltuieşte sufletele şi caracterele, ca sculptorul în piatră.
Să ascultăm porunca de dincolo de mormânt a strămoşilor şi martirilor noştri şi să nu uităm datoria sacră pe care o avem de a trece copiilor noştri o Ţară frumoasă, o Ţară puternică înlăuntru şi respectată în afară, în sfârşit, o Ţară la care am aspirat cu toţii şi pentru care am pătimit cu toţii.
Şcoala românească trebuie să plece de la baza structurală românească, care este ţăranul. Prin cultură omul capătă conştiinţa adevărată a rostului său în viaţă şi în naţiune, află puterea muncii şi curajul răspunderii şi dobândeşte conştiinţa rostului naţional în mijlocul celorlalte popoare.
Imitând o cultură străină, nu se poate întemeia o adevărată cultură naţională. Universităţile trebuie să fie pentru noi zidurile nevăzute ale veşniciei româneşti, iar pentru cei din afară, cetăţile adevărului, ale drepurilor şi ale mândriei noastre naţionale.
Slujitorii Bisericii, mai mari şi mai mici, să fie pătrunşi, până în adâncul conştiinţei lor, de caracterul dumnezeesc al ei şi de răspunderea lor de trimişi ai lui Dumnezeu în mijlocul neamului nostru [11].
[11] Dacă gândul vostru nu este cu totul dăruit Creatorului, dacă inima voastră nu se frământă cu adevărat pentru păcatele oamenilor, atunci şi zidurile bisericilor sunt reci şi chipurile sfinţilor de pe icoane sunt crunte şi clopotele sună spart şi lumânările par stinse. Faceţi în aşa fel, încât oamenii să simtă nevoia să meargă la Biserică şi să dorească ceasul de rugăciune ca o mare liniştire sufletească. Evanghelia Mântuitorului este faptă. Ea nu a fost scrisă ca să fie, ci pentru că a fost trăită. Viaţa lui Cristos-Dumnezeu a fost supusă trudei legilor omeneşti, a acceptat pecetea pedepsei divine şi a luptat pentru răscumpărarea noastră. Aşa că din ea şi numai prin ea să tălmăciţi viaţa credincioşilor.Ascultaţi poverile lor şi arătaţi-le că toate au fost trăite şi înfruntate de Dumnezeu pentru biruinţa lor. Cel mai mic sbucium din viaţa oricăruia făceţi-l să intre, să se regăsească şi să se aline prin Evanghelie. Şi veţi vedea că rostul vieţii nu le va mai fi străin, că durerile le vor primi şi suferi cu credinţa că o fac întru biruinţa slavei cereşti.
Tălmăciţi în fiecare zi de sărbătoare, pe înţelesul tuturor, prin predici scurte şi înţelepte, Evanghelia. Învăţaţi-i să asculte şi să folosească în faptele lor de fiecare clipă, tot ce această carte a suferinţei a înscris numai din dragoste de oameni.
Numai astfel vor înţelege îndatoririle la care îi cheamă viaţa faţă de ei, faţă
de familia lor, faţă de semenii lor. Învăţăturile Evangheliei să se desprindă din fapta voastră. De aceea, vă cer în viaţa de toate zilele:
Să fiţi cei mai iubitori.
Să fiţi cei mai buni.
Să fiţi cei mai drepţi.
Să fiţi cei mai cinstiţi.
Să fiţi cei mai muncitori.
Să fiţi cei mai gospodari.
Să nu alergaţi niciodată după bani, fiindcă ei vă fac să alunecaţi pe
panta patimilor omeneşti.
Politica să o goniţi din jurul altarelor, aşa cum a gonit Mântuitorul
pe mânuitorii de bani.
Să o goniţi şi pentru voi şi pentru drept-credincioşii voştri. Ea a adus multă nenorocire în această Ţară. Ea v-a învrăjbit fiindcă, politica, la noi, a însemnat pândă. Să pândeşti un om, ca să-l dai la o parte; un loc ca să-l ocupi fără merit; un lucru ca să ţi-l însuşeşti cu orice preţ şi prin orice mijloc; o situaţie ca să ajungi cât mai repede şi să te îmbogăţeşti peste noapte.
Preotul, prin pregătirea lui, prin purtarea lui, prin deslegarea lui de cele pământeşti şi prin exemplul lui în toate, să readucă în faţa altarului şi în Biserică pe toţi aceia care s-au îndepărtat mai mult sau mai puţin de ea, din vina tuturor.
Oşteni, tezaur de putere şi mândrie, stâncă de piatră nebiruită, nu uitaţi, de la mic la mare, că sunteţi ieşiţi dintr-o brazdă stăpânită şi păstrată prin sânge şi în sânge.
Împletiţi-vă şi înfrăţiţi-vă cu această brazdă, staţi înfipţi în ea şi pregătiţi-vă să muriţi cântând pentru ea [12].
[12] Vă mărturisesc însă că lealitatea aceasta dusă la limita firii v-o voi putea cere cu inima uşoară abia atunci când rândurile voastre vor fi alcătuite numai, sau cel puţin aproape numai, din etnici români. Am instruit, în ultimii ani, aproape 400.000 de minoritari. Prin acest sistem am făcut o armată inamicilor noştri. Informaţiuni certificate au stabilit că Ungurii contează, în carnetele de mobilizare ale unităţilor de la est de Tisa, pe Ungurii instruiţi de noi, pe care speră de sigur să-i primească şi înarmaţi. Este probabil că aceleaşi speranţe şi calcule le nutresc şi le fac atât Bulgarii cât şi Ruşii.Am executat cu o conştiinţă care este păcat că nu am generalizat-o în toată activitatea noastră publică, angajamentele internaţionale care le-am luat, de a creea condiţiuni egale la drepturi şi îndatoriri tuturor acelora care trăiesc la noi…Astăzi, armata noastră are, şi mâine la războiu va avea, în medie, în rândurile ei, aproximativ 30% minoritari. În războiul trecut, şi numai unităţile de moldoveni au avut patru la sută evrei.Se ştie de toţi ce au păţit armata, administraţia şi teritoriile ocupate şi prizonierii români, de pe urma acestor oameni pe care i-am crescut, menajat, primit şi tratat de multe ori mai bine ca pe fraţii noştri de sânge. În spatele panicilor, trădărilor, predării unităţilor, alarmismului, defetismului, maltratării populaţiei şi a ofiţerilor noştri prizonieri erau totdeauna.
S-au uitat toate acestea. Uităm uşor. Este o crimă că o facem, fiindcă o vom plăti foarte scump. Ce vom păţi mâine este uşor de prevăzut. Cine poate să-şi ia răspunderea să apere fruntariile ţării şi independenţa neamului cu o armată în a cărei compunere vor intra 30 la sută minoritari? Eu nu.
Nici o altă ţară, din acelea care au aceleaşi angajamente, nu s-a ţinut de ele cu acelaşi zel ca noi. Aproape acelaşi procent de minoritari a răsturnat, când s-a prezentat momentul, o monarhie de care erau legaţi prin legături, tradiţie şi cultură de mai multe ori seculare.
Cum putem să ne facem noi, care n-avem nici organizarea, nici prestigiul, nici administraţia Austro-Ungariei, iluzia că nu ne vor răsturna şi pe noi?
Cum putem să pretindem Ungurilor de la noi să se bată în contra fraţilor lor?
Măsura pe care am luat-o de a-i trimite atât în timp de pace, cât şi la începutul războiului, pe alte fronturi, este şi plină de consecinţe şi puerilă.
Este plină de consecinţe dezastruoase fiindcă a încurcat mobilizarea armatei, producând haosul. A creat spectacolul continuei vânturări de soldaţi, care circulă necontenit pe socoteala Statului, de la un cap la altul al Ţării. La mobilizare aceşti oameni, mergând la corpurile unde vor fi chemaţi, vor arunca pe toate căile sămânţa anarhiei, se vor deda la acte de sabotaj, vor răspândi panica, vor practica spionajul şi trădarea, iar cei care vor ajunge la unităţile lor, vor antrena la defetism, la predări şi la dezertări în masă;
Este puerilă fiindcă măsurile de repartizare iniţială a forţelor nu pot avea la război durată. Realităţile lui ne vor forţa să aducem, din prima săptămână, forţe de peste tot şi de oriunde, pentru a conjura pericolul. Iată atât adevărul cât şi perspectiva.
Ce-i de făcut?
Să încetăm a instrui minoritarii, cel puţin pe cei din categoria periculoşilor. Să-i scoatem din lucrările de mobilizare şi să-i întrebuinţăm în unităţi organizate, după o sumară şi de formă instrucţie, la lucrările de redresare a Statului; să-i folosim în serviciile secundare.
Nu există putere în lume care să poată opri biruinţa lui Dumnezeu şi a celor ce au crezut şi cred în El. Nu este Răstignire fără Înviere. Dar trebuie să ne pregătim, să suferim, să o merităm. Munciţi, gândiţi, răbdaţi, tăceţi, încordaţi-vă, oţeliţi-vă şi aşteptaţi. Orice secundă pierdută în intrigă şi luptă poate să ne fie mortală.
Cred şi mărturisesc Învierea lui Cristos.
Cred în învierea Neamului Românesc!
Cristos a înviat.
Neamul Românesc va reînvia.
Prin noi, prin jertfa şi mântuirea noastră.
ROMÂNI,
Sus inimile!
De: brindusa pe februarie 25, 2010
la 11:18 pm
Putini sunt pe calea ingusta, dar numai aceasta cale duce undeva. Toti ceilalti se pierd in desfrau si superficialitate. Putinul celor dintai, se va dovedi mai mult si mai destul decat multul lor. Caci catarii nu au urmasi, iar locul lor nu va ramane pustiu. Deci, cresteti, inmultiti-va, umpleti pamantul si supuneti-l. Lumina este menita sa zdrobasca intunerecul. Pasivitatea in fata fatalitatii este apanajul celur slabi.
Infierati pe fata orice falsitate si veti castiga multi dusmani din partea nesemnificativa, dar veti descoperi si fitilul caruia ii lipsea doar scanteia. Iar ce urmeaza, nu va face decat sa restabileasca ierarhia valorilor. Oricum ati privi, tocmai scanteia razbate prin cele mai intortochiate cotloane si pune in evideta orice hidosenie. Mai multe scantei fac cauratul sa se simta demascata; si nu de putine ori, din instinct sa se autodemaste, cu consecinte molipsitoare si benefice. Curaj deci, modestie si perseverenta: iata cararea batatorita a inaintasilor nostrii. Sa ne intalnim deci la capatul drumului pasivitatii valorilor, care poate sa fie mult mai de vreme decat speram. Atunci si acolo ne vom cunoaste. Parola noastra va fi lumina de pe chip. Dar niciunul dintre noi sa nu uite de ce se va fi subrezit esafodul raului..
De: lewmax22 pe aprilie 17, 2010
la 12:03 am
Poetul
Sunt suflet în sufletul neamului meu
Şi-i cânt bucuria şi-amarul -
În ranele tale durutul sunt eu,
Şi-otrava deodată cu tine o beu
Când soarta-ţi întinde paharul.
Şi-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Răbda-vom pironul aceleiaşi cruci
Unindu-ne steagul şi larul,
Şi-altarul speranţei oriunde-o să-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.
Sunt inimă-n inima neamului meu
Şi-i cânt şi iubirea, şi ura -
Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Voinţa mi-e una, că-i una mereu
În toate-ale noastre măsura.
Izvor eşti şi ţinta a totul ce cânt -
Iar dacă vrodat-aş grăi vrun cuvânt
Cum nu-ţi glăsuieşte scriptura,
Ai fulgere-n cer, Tu cel mare şi sfânt,
Şi-nchide-mi cu fulgerul gura!
Ce-s unora lucruri a toate mai sus,
Par altora lucruri deşarte.
Dar ştie Acel ce compasul şi-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viaţă şi-apus,
De-i alb ori e negru ce-mparte!
Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu,
Şi secoli-nchid-ori deschidă cum vreu
Eterna ursitelor carte,
Din suflet eu fi-ţi-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!
Dragul meu GEORGE COSBUC , eu, una , nu te-am uitat, inca…
si cum as putea uita o asemenea contopire de suflete aflata in cuvintele tale…
De: brindusa pe mai 5, 2010
la 10:20 am
15 ianuarie
…………..pe vecie !
S-A DUS AMORUL
S-a dus amorul, un amic
Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.
Uitarea le închide-n scrin
Cu mâna ei cea rece,
Şi nici pe buze nu-mi mai vin,
Şi nici prin gând mi-or trece.
Atâta murmur de izvor,
Atât senin de stele,
Şi un atât de trist amor
Am îngropat în ele!
Din ce noian îndepărtat
Au răsărit în mine!
Cu câte lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!
Cum străbăteau atât de greu
Din jalea mea adâncă,
Şi cât de mult îmi pare rău
Că nu mai sufăr încă!
Că nu mai vrei să te araţi
Lumină de-ndeparte,
Cu ochii tăi întunecaţi
Renăscători de moarte!
Şi cu acel smerit surâs,
Cu acea blândă faţă,
Să faci din viaţa mea un vis,
Din visul meu o viaţă.
Să mi se pară cum că creşti
De cum răsare luna,
În umbra dulcilor poveşti
Din nopţi o mie una.
Era un vis misterios
Şi blând din cale-afară,
Şi prea era de tot frumos
De-au trebuit să piară.
Prea mult un înger mi-ai părut
Şi prea puţin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
Să fi putut să steie.
Prea ne pierdusem tu şi eu
În al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu
Precum uitarăm toate.
Şi poate că nici este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atât de sfânt noroc
Străbătător durerii!
(Familia, XIX, 17, 24 aprilie/6 mai 1883)
Şi poate că …
Şi totusi…
poate …
De: brindusabirsan pe ianuarie 15, 2011
la 3:03 pm
Un an bun , draga Pelerin !
De: brindusabirsan pe ianuarie 15, 2011
la 3:04 pm
Sora vitrega a bucuriei vietii, intristarea…
“Fănuş
May 26th, 2011 | Radu Cosaşu
În cronica sportivă, nimeni nu a avut hohotul lui de rîs
Fănuş e penultimul care se duce din grupul nostru de scriitori uşurel nebuni – nu ştiu cît de frumoşi, dar sigur talentaţi – porniţi, acum 40-50 de ani, să facă nu numai poezie şi proză, dar şi cronică sportivă, într-un domeniu în care domina suveran Vanea Chirilă. Eram cu Fănuş lîngă Mazilu, Mirodan, Eugen Barbu, Ion Băieşu, Adrian Păunescu, Dan Deşliu – se băteau pentru noi revistele de cultură, de la Contemporanul şi România literară pînă la Sportul (fără popular!) revoluţionat de Nelu Valeriu şi Victor Bănciulescu. Nu ne vorbisem între noi, ne despărţeau unele gusturi importante, ne aruncasem în sport, cred că şi din exasperarea faţă de toate clişeele şi şabloanele cu care se scria de orice meci ca despre orice întrecere socialistă. Fără să elogiez, Doamne fereşte, cenzura, din mai multe motive pe care n-o să le deplîng, “se dăduse drumul” (ce expresie!), în presa de specialitate, la stil, la culoare, la părerea nu chiar “pe linie”, la fraza care respira a viaţă, a subiectivism.
Trebuie să spun imediat că nimeni dintre aceşti uşurel apucaţi nu avea impetuozitatea cronicilor lui Fănuş.
Nimeni nu deţinea impulsivitatea stilului său încîntător de abrupt.
Nici unul nu poseda irespectul lui violent şi vesel faţă de conformismele zilei.
Nimeni nu trăsnea şi nu tuna ca atunci cînd pe Fănuş îl captau năbădăile şi mîniile faţă de tîmpeniile contemporane. Tot aşa, cum nimeni nu ştia să mîngîie şi să lăcrămeze cînd pe Fane îl biruia cîte o duioşie cît o păpădie, şi devenea sentimental (ce slăbiciune tot mai rară!) în lumea asta dintotdeauna dură a tribunelor şi peluzelor intransigente; în nici un caz nu era bine să te cerţi cu el, dar acceptînd dezacordul te trata cu o bonomie vicleană, de-ţi mergeau fulgii.
Se admite lesne că nimeni nu avea bogăţia metaforei fănuşiene, dar pentru mine incomensurabilă era forţa umorului său; pe Fănuş – oricît te puteau irita subiectivismele lui – îl citeai cu un permanent surîs, niciodată încrîncenat. Ironia lui era paralizantă; cînd scria că “Temporizarea e cea mai nevaccinată idee judeţeană”, nu mai aveai ce zice, chit că… Azi, ironia are viaţă grea în cronica sportivă; nu se mai foloseşte, nu se mai pricepe; nimeni nu mai are energia fănuşiană a hohotului său de rîs, a veseliei lui năprasnice. Om superior, o ştia. S-a dus dintre noi întristat. Nu o merita.”
Da! S-a dus intristat . Am inteles ca in ultimile zile nu a vrut sa-l mai vada, aproape nimeni, pt. ca il tinea de mina, strins, sora vitrega a vietii, si incepuse sa se infrateasca cu …pamintul .
Nimeni nu a scris mai frumos despre libertatea salbateca a cimpieii in nechezatul copiilor ei, caii…
DUMNEZEU SA-L IERTE !
De: brindusabirsan pe mai 27, 2011
la 11:46 am
15 iunie
cind timpul s-a frint…
De: brindusabirsan pe iunie 15, 2011
la 5:19 pm
Vă ţin la dispoziţie finalul existenţei mele
Autor: ADRIAN PAUNESCU
Mereu m-a ţinut ceva, de dincolo de mine, în viaţă. Când eram adolescent, vroiam să trăiesc pentru a reuşi, fie şi într-un târziu, să-l scot pe tata din puşcărie şi să-l ajut să-şi regăsească rostul în viaţă. Sigur că, undeva, în creierul meu, se dezvolta şi gândul că-mi trebuie ceva timp, ca să pot descoperi modul în care le-aş putea da bunicilor mei şi bătrânilor satului o viaţă mai lungă, eventual acces la nemurire. Între timp, mi-am unit singurătatea cu singurătatea unei tinere poete, viitoare mamă a primilor mei doi copii. În vara lui 1964, un bătrân necunoscut bătea în poarta modestei curţi a casei socrilor mei, care ne găzduiau undeva în periferia dinspre sudul oraşului. Omul tăcea şi a trebuit să am ceva răbdare ca să înţeleg că e chiar tatăl meu. Venea din închisoare.
Un timp, nu puţin, după disperarea de a trăi într-o cumplită sărăcie, care mă împingea spre gesturi disperate, bucuria intrării în literatură a început să mă domine. Nu mă mai gândeam să mor. Făceam planuri de viaţă. Poate că mă şi amăgeam. Poate că supradimensionam rostul meu viitor. Mă apăsa epoca, dar aveam ieşiri, îmi confecţionam soluţii. În 1967 şi în 1969, mi s-au născut copiii. Mă încărcam astfel de o reînnoită obligaţie de a supravieţui şi de a mă bate pentru binele lor. Erau anii în care terminam facultatea şi grăbeam izbânzile mele publicistice. Nu dormeam nopţile, scriam, citeam, iubeam, mă îndoiam, mă băteam cu toată lumea şi îmi iubeam copiii. Am devenit redactor şi, în jumătate de an, redactor şef adjunct al “României literare”. Cuvântul meu începea să conteze. Într-o zi, în 1969, la o şedinţă a lui Nicolae Ceauşescu cu Uniunea Scriitorilor, am avut curajul de a-i spune că marxismul a devenit pentru noi un şir de restricţii, că poezia politică problematizatoare e cenzurată, că în genere el a dat prea multă libertate cenzurii şi că noi l-am iubit pentru climatul de libertate adus de el în societate, dar că a devenit dur şi strânge şurubul. M-a dat afară de la “România literară”. Am trecut prin câteva zile şi câteva nopţi în care din nou mi-am pus problema sinuciderii.
După un timp, în care muncisem ca un rob şi, din tot nesomnul şi din toată neliniştea, mă alesesem cu o nevroză cardiacă, am fost numit redactor şef la “Flacăra”. Aici, cu o redacţie din ce în ce mai bună, cu oameni care învăţau din mers regulile presei libere şi responsabile, am reuşit recorduri de publicistică şi de popularitate. Dar bătăliile săptămânale cu cenzura mă istoveau. Salvarea ar fi putut fi Cenaclul Flacăra, despre care devenise singura instituţie de cultură necenzurată din România; necenzurată, dar atent supravegheată. Mii de spectacole. Milioane de spectatori. Şi în această privinţă, treceam prin tensiuni organizatorice şi ideologice incredibile. Erau primi secretari de judeţe care, în mod programatic, refuzau dreptul Cenaclului de a se exprima. Deznădejdile unor zile supraîncărcate erau mai puţin obositoare decât interdicţiile locale. În 1985, după o nenorocire petrecută la Ploieşti, am redevenit ţinta preferată a tuturor dogmaticilor, am fost terorizat şi şantajat săptămâni în şir, am rămas fără pâine şi fără dreptul de a mă mai exprima public. Am ratat şi atunci sinuciderea la care m-am gândit, pentru că Ioana şi Andrei, copiii mei, mai aveau nevoie de mine. Cu deosebire Andrei, care avea doar 16 ani, merita să aibă viu pe tatăl lui.
În decembrie 1989, deşi marginalizat şi interzis de 5 ani, am reintrat în actualitate prin atacurile împotriva mea. Parcă eu căzusem de la putere, nu Ceauşescu. În plină nebunie potrivnică, n-am lăsat inima să mi se stingă pentru că, aşa cum îmi tot spunea tata, vechi liberal, îndelung pătimit până în acel decembrie, va veni o dreptate şi pentru mine. În mai 1990, un necunoscut a sunat la uşa mea şi mi-a dat un pumn de cireşe, trimis de Grigore Vieru de la Chişinău. Acele fructe, cu o nebănuită forţă de inducţiune asupra mea, mi-au întreţinut cheful de viaţă până la sfârşitul lui august 1990, când am fost invitat de scriitorii din Basarabia, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, la un miting cu câteva sute de mii de oameni, să mă exprim, împreună cu un nucleu al Cenaclului meu. Şi, din nou, motivaţia eventualei sinucideri s-a diluat.
Începeam să am treabă, din nou, pe lume, să redevin necesar, să fiu atacat, dar şi apărat, să încep să regret eventuala despărţire de această lume. În prima zi de Crăciun a anului 1990, s-a născut fiinţa pe care am iubit-o şi o iubesc suprem: fetiţa mea, Ana-Maria. Au trecut de atunci 19 ani jumătate. În fiecare zi, în care mi s-au întâmplat bune şi rele, mi-am înţeles, peste toate, rostul de părinte care, măcar atât, nu are dreptul să lase fiica singură pe lume, cel puţin până termină liceul. Acum, Ana e în primul an de facultate. Şi tot nu mă grăbesc să plec. Dar simt că nu mai pot rezista dezastrului care se întâmplă în ţara mea. Mereu, a fost greu. Mereu, am fost amăgiţi cu ţinte înalte, pentru a ne conforma drumurilor joase. Mereu, drumuri accidentate. Mereu, sacrificii. Mereu, 1 + 1 nu mai făceau 2. Mereu, orizont închis. Rareori, semne de luminiş.
Pe 20 iulie 2010, ar urma să împlinesc 67 de ani. Ani care au trecut. Nu regret că nu m-am sinucis, până acum. Dar acum, în această epocă mizerabilă şi criminală, în care atâţia compatrioţi nu mai au niciun chef să ridice privirile către viitor, acum când nu mai am aproape pe nimeni dintre cei care îmi erau puncte de referinţă, ultimul meu unchi stingându-se acum doi ani la Făgăraş, acum când fetiţa mea, Ioana, are 43 de ani (îi împlineşte mâine, 2 iunie), Andrei are 41 de ani iar Ana-Maria va avea în 25 decembrie, 20 de ani, rostul meu expiră. Nu mai spun că între timp Andrei are copii, are nepoţi, iar eu, fatalmente, am devenit străbunic. Nopţile în care nu pot dormi mă apasă cu aceeaşi întrebare: ce rost mai are?
Trăiesc din ce în ce mai greu, într-o ţară în care cuvântul meu nu mai are nicio importanţă. Un scenariu cinic, de dincolo de voinţa fiecăruia dintre noi, ne împinge aici, pe pământul care ne aşteaptă, să ne urâm unii pe alţii şi să acceptăm ceaţa care a căzut peste noi ca pe o strălimpezime astrală. Sunt creştin-ortodox şi nu aş vrea ca plecarea mea dintre oameni să fie umbrită de această sinucidere necreştinească. N-am, însă, nici suficiente rezerve de cinism, ca să-mi induc stingerea fără mijloace exterioare. Probabil că au fost şi timpuri mai grele în această ţară şi n-am avut eu capacitatea de a le înţelege atât de profund, cum le înţeleg pe cele de azi. Dar, într-adevăr, decât să asist neputincios la acest prăpăd, aruncat asupra neamului meu, asupra ţării mele, asupra fiecărui om, mai degrabă accept moartea. Am iubit şi iubesc nebuneşte viaţa. Dar ţin la dispoziţia celor interesaţi acest final de existenţă, să-şi facă zi onomastică din el.
…
De: bucovinaprofunda pe martie 7, 2012
la 3:13 pm
Dinescu, incompatibil după ce şi-a încheiat mandatul la CNSAS!
Autor: GABRIELA ANTONIU
13 Mai 2012
Dupa ce si-a vazut netulburat de mandat, impartind timp de sase ani verdicte in stanga si-n dreapta, bucurandu-se de statutul de demnitar si aruncand de multe ori institutia in derizoriu, fostul membru al Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), Mircea Dinescu, a fost gasit incompatibil definitiv de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ).
Instanta suprema a admis vineri un recurs initiat de Agentia Nationala de Integritate (ANI), dupa ce Mircea Dinescu avusese castig de cauza la Curtea de Apel Bucuresti. Cum mandatul sau in Colegiul CNSAS a expirat la 27 martie 2012, singurul efect al deciziei ICCJ este ca Mircea Dinescu nu va mai avea voie sa ocupe o demnitate publica pe o perioada de trei ani.
Incompatibilitate la inceput de mandat
Pe 3 februarie 2010, ANI a constatat ca Mircea Dinescu s-a aflat, incepand cu 27 martie 2006, in stare de incompatibilitate, deoarece a detinut concomitent functiile de membru al CNSAS si administrator la doua societati comerciale.
Functia de membru al Colegiului CNSAS este incompatibila cu functia de administrator la societatile comerciale. Potrivit ANI, Dinescu a detinut, incepand 19 februarie 2004, functia de administrator unic la SC Agroindustriala SRL Giubega, iar in perioada 15 decembrie 2005 – 14 noiembrie 2008 a exercitat efectiv functia de administrator unic al SC Gradina cu Visini SRL.
SC Agroindustriala SRL Giubega si SC Gradina cu Visini SRL au desfasurat activitate comerciala in mod neintrerupt si au inregistrat, in perioada 2006-2008, venituri in suma totala de 6.145.388 de lei si profit de 2.058.010 de lei. ANI mentioneaza ca, in perioada 2006-2008, Dinescu a dobandit si un venit net in cuantum total de 679.240 de lei din drepturi de proprietate intelectuala.
Dupa cum se poate observa, de la constatarea incompatibilitatii si pana la pronuntarea unui verdict definitiv au trecut sase ani, fix mandatul lui Dinescu in Colegiul CNSAS. Timp in care Dinescu si-a vazut linistit de treburi. Chiar personale, dupa cum sustine istoricul Ilarion Tiu intr-un serial dedicat scandalurilor din CNSAS si citat de jurnalistionline.ro.
In topul chiulangiilor
Ilarion Tiu prezinta date dintr-un raport al unei subcomisii parlamentare care a mers in ianuarie – aprilie 2003 la sediul CNSAS si a intocmit un raport voluminos despre scandalurile ce pusesera stapanire pe institutie. Printre scandalagii, evident, Dinescu e cap de lista. Lui, ca si lui Patapievici si Plesu, i se reproseaza numarul mare de absente de la sedintele Colegiului CNSAS, in ciuda avantajelor de care beneficiau ca membri ai acestei institutii. “Faptul ca unii membri ai Colegiului si-au urmarit doar interesele personale si de grup reiese si din statistica privind prezenta la actiunile CNSAS. In coada listei se aflau «guralivii» Mircea Dinescu (111 absente), Andrei Plesu (82 de absente) si Horia-Roman Patapievici (73 de absente), care preferau sa participe la sedintele GDS sau la talk-show-uri, decat sa-si indeplineasca atributiile pentru care erau platiti cu bani de la buget. Si nu o duceau rau deloc! Raportul subcomisiei parlamentare releva faptul ca «fiecare membru al Colegiului are cabinet foarte bine si modern dotat si utilat, incadrat cu secretar si sofer, autoturism modern la dispoizitie, 300 de litri de benzina lunar, trei telefoane mobile si salarizare cu indemnizatia de secretar de stat, iar pentru presedinte (n.r – al colegiului CNSAS) – de ministru». Comparativ cu beneficiile, programul de lucru ar face invidios orice salariat din Romania. Conform regulamentelor interioare, membrii Colegiului aveau obligatia sa participe la doua sedinte pe saptamana, cu exceptia biroului de conducere, care avea program identic cu ceilalti salariati. Insa absentele s-au tinut lant, mai ales in perioadele de «criza», si nimeni n-a fost sanctionat pentru faptul ca nu-si motiva lipsa de la locul de munca. Nu-i de mirare ca cei 11 (n.r. – membri ai Colegiului CNSAS) aveau atata energie sa se injure prin ziare si pe la televiziuni! Raportul subcomisiei parlamentare a mentionat si cateva dintre injuriile «GDS-istilor» la adresa celorlalti membri ai Colegiului”, scrie Ilarion Tiu. “Domnul Onisoru s-a plans la Parlament ca a fost facut bou; vrea un certificat de la Parlament ca nu este bou?”, spunea Mircea Dinescu in ziarul Adevarul din 8 noiembrie 2002. Sau: “Nu au dreptul sa ne controleze ei, Parlamentul, pe noi. Unde sa ne controleze, la pantofi, la sosete?”. (Romania libera, 4 iulie 2002)
Debandada din CNSAS
“Desigur ca Parlamentul avea dreptul sa controleze activitatea CNSAS, ca doar asa prevedea «legea Ticu»!, insa Mircea Dinescu prefera mistourile de cartier decat sa-si bata capul cu normele de functionare ale institutiei. Subcomisia parlamentara a analizat in detaliu aceasta problema a nerespectarii legii de catre membrii Colegiului, considerand-o cauza principala a debandadei ce pusese stapanire pe CNSAS: «Intre cei 11 membri ai Colegiului nu a existat unitate in cunoastere, intelegere si aplicarea legii si, de aici, controversele in Comisiile de triere la preluarea dosarelor, in privinta procedurilor de urmat, in privinta garantiilor prevazute de lege pentru drepturile si interesele legitime ale persoanelor care cereau verificari, cat si a celor care se cerea a fi verificati… Absentele de la sedintele Colegiului, interesul unora numai pentru anumite probleme si anumite persoane si interesele particulare au constituit alte cauze de discutii si neintelegeri»”, mai noteaza istoricul. Dupa astfel de “experiente”, deputatii si senatorii trimisi in “misiune” la CNSAS au recomandat Parlamentului sa fie schimbata “in corpore” conducerea CNSAS. Numai ca lui Dinescu&Co. nu i-a convenit aceasta perspectiva si a decis sa incheie scandalul, de teama sa nu-si piarda functiile bine platite, mai scrie Ilarion Tiu.
“E o mare ticalosie. Aceasta lege a incompatibilitatii poate functiona cand, spre exemplu, ai afaceri legate de asfaltarea strazilor si ai, in acelasi timp, o functie la Ministerul Transporturilor. Or, cei care au fost in aceasta situatie si-au trecut afacerile pe numele soacrelor, care asfalteaza in continuare, iar ei si-au vazut de functii la Ministerul Transporturilor. La mine, chiar nu era nici o idee de incompatibilitate cu CNSAS”
Mircea Dinescu
De: brindusa pe mai 14, 2012
la 9:43 am