Femeia:

Aseara am plans, eram singura in noapte si mi-am jelit soarta. Vreau sa-ti spun ca durerea a intrat in viata mea si-si face lucrarea, opera. Dragostea mea a murit, inima mea sta sa moara si viata mea, si ea de asemenea, si-a inceput pregatirile. M-asculti?

Pelerinul:

Da, continua daca asta ti-e voia.

Femeia:

Lacrimele din ochii mei ( plang usor ) nu sunt in fond decat lacrimi ale sufletului meu mahnit. Aceasta mahnire de infrangere stiu ca este in mine si ce as putea sa fac? Sa inaintez spre ce?

Pelerinul:

Spre noua ta viata?

Femeia:

Tu imi vorbesti uneori pentru a-mi da speranta dar nimeni, nici tu Pelerinule , nu stie unde mi-e iubirea, unde a plecat sau tu poate stii ceva… Pelerinule spune-mi a murit cumva? Taci!

Pelerinul:

Nu uita, nu ignora iubirea se afla la tot pasul.

Femeia:

Astazi, eu femeia maritata cu singuratatea mi-am luat libertatea si mi-am acordat dreptul de-a fi fericita si de a ma renaste in bucurie. O raza dintr-o lumina speciala a patruns profund in inima mea si m-a facut, in fine, sa profit de viata. M-a facut sa-mi deschid inima primului pelerin si sa-i spun: uite te iubesc si iata inima si mana mea este a ta pentru un timp, sa zicem o ora dar corpul meu nu ti-l pot arata, este doar al Lui.

Hai Pelerinule coaguleaza-ti angoasa si frica! Hai vino! Nu ma vezi ca ma scufund in plictiseala, singuratatea si tristetea unei sarmane vieti? Bate un pic pasul pe loc in drumul tau plin de obstacole. Am nevoie de iubirea ta ( si stiu cum si cat de bine poti sa ne iubesti ) pentru ca sa supravietuiesc in acest desert unde pribegesc vieti triste si disperate.

Pelerinul:

Viseaza la zilele simple ce vor sosi. Ai locul tau sub soare si pelerinul drumul lui de urmat. Iti ofer o floare, FLOAREA SPERANTEI cu care sa infrunti vesnicia, si atat cat sta inflorita sa-ti amintesti cat de mult te iubeste Pelerinul.