Cei buni pleacă primii! -urăsc acest teribil adevăr.

Vama Veche. Dimineață. Ma gândesc la tine.

Încă un pahar,

Doar pentru tine Doamne!

Pelerin în Ceas.

La poarta-i verde

Cu testemelul pe cap

Mi-s crașoveancă?

Logodna intrerupta de vara, dintre : foc si faianta sobei din cas’cea mare .

habar n-ai tu de cate ori am imbratisat raceala teracotei, pe vremuri de arsita .
mai ales, cand primeam cate o bataita de la mama, soba-mi devenea singura prietena-aliat soptindu-i vorbe ce nu le mai spuneam .. nimanui…, amestecandu-mi lacrimile cu praful de pe ea. praf al vietii…
in gura sobei aceleia, imi ascundeam vrabiutele(turturelele) ce le prindeam cu ajutorul unui cos de nuele, sub care aruncam vre-o zece graunte.. sprijinindu-l de un bat la al carui capat legam o sfoara de care trageam, ascunsa dupa usa grajdiului cand ele, increzatoarele-n “vorba mea”, precum melcul lui I.Barbu in descantecul primaverii, intrau sub cos ca mieii …in tarc ..si, atunci …hat !
cadea cosarca peste libertate lor , precum tenebrele peste…zbor…sky..
le prindeam, le puneam in sita, le bagam sub plapuma si…le iubeam…iubeam…iubeam, pana cand, le sufocam de… atata dragoste.
apoi, cu toate onorurile al unui veritabil fast : o cruce din doi coceni si un prohod sughitat si inecat de lacrimi , le inmormantam in omatul din fundul gradinii, pe care-l gaseam a doua zi scociorat de ghiarele flamande ale cainilor vagabonzi si, “intuind” ce se intamplase, se umplea iar curtea de bocetul meu care, se ogoia doar langa…”adunatoarea de vise”.
..soba copilariei , pt ca, tot in ea, pe vremuri varatece, mi-am ascuns si…primele inganari de vise ce au ars odata cu vizita, vestitoarea iernii : MIREASA TOAMNEI. neinduratoarea bruma ce parjolea tot-peste-ce-se-aseza…
vise-doruri… ce s-au dus, tragand speranta dupa ele, de parca-ar fi in ultimul timp cocorii, ce-mi trag dupa ei, verile…
uneori, dureros de usoare…nelasand (-mi) nici macar…amintiri..

“…astazi chiar de m-as intoarce
a-ntelege n-o mai pot…
unde esti ,copilarie,
cu padurea ta cu tot ?”

copilaria..nu, dar soba, mai este si acum si, abia astept vacanta judecatoreasca sa ma lipesc din nou de ea.
sa-mi racoresc jarul dorului mocnit, ce-i mai greu de dus decat , ce-l ce, arzand odata cu tine…te elibereaza .

dar…dar..ce-ar fi omul fara visele-lacrimi ale copilariei ?
mai ales , fara doruri, chiar daca afla de mic despre zadarnicia vietii-tenebre …

vara, fara cocori ?,
iarna, fara cosuri de fum ?, fara vrabiute ce sageteaza linistea albastra…
orbul, fara …lumina-mi ? !
asta, niciodata !

(ti-) am scris atat de mult pentru ca un zmeu( nor) manios, mi-a intrerupt/taiat drumul-logodna dintre mine si…soare,
lasandu-ma (ne)dezbracata de…”el” ,
oferindu-mi la/in schimb un luceafar mai mic, invelit intr-un colt de infinit –foaie de maculator-, ascuns in gura sobei vechi dezbracata… la fel ca mine…de faianta ce, toooooooooot…asteapta..sa se logodeasca pe vreme de frig, cu…focul .

p.s. mai avem “stapan” sau, a plecat la alte “stapan(e)iri”?

cat despre asteptarile mele …nici n-ai crede la ce altitudine joasa (normala, nu mediocra)zboara…
cat de modeste sunt..
doar cerul e prea sus , uneori …

Un val din mine

Se scurse bucuria

Un val din tine.

**************

La țărm de cer

Drămuitor de visuri

În cerc așezat.

Exces de singurătate…la Vama Veche…aici unde-mi e îngropată credința în zilele frumoase… și viața.

Doar o lacrimă…

Ne luăm veșnic rămas bun

Aici… la Vamă.

Căutându-te

Mă îndrept încet spre mine

Bărbat risipit.